Web Analytics

Peste 100 de cetățeni, izolați în Mălureni. Viceprimarul: „Toată comunitatea stă cu frică”

de | 19.03.2020 14:01 | Actualitate, Dezvăluiri

În comuna Mălureni, 108 cetățeni s-au întors din străinătate în ultima perioadă. „Opt au venit din Franța aseară și 100 sunt cei de la Păuleasca (comunitate de etnie romă, n. red.), la care au mai fost poliția, jandarmeria. A mai fost și un scandal între ei acolo și îi monitorizează. A fost o ceartă între membrii unei familii, frații și-au dat cu toporul în cap”, ne-a povestit viceprimarul Florian Bucălie, care a mai spus că mulți dintre cei care s-au întors din zonele de risc au venit la Primărie și au anunțat traseul parcurs, numărul de telefon, de unde au venit, cu cine, mașinile în care au venit. Cei din Păuleasca nu au fost atât de cooperanți. „Am fost nevoiți să îi aflăm noi, ei nu spuneau. ” Chiar dacă unii primari asigură deja mâncare cetățenilor aflați în izolare, la Mălureni încă nu s-a luat această măsură.Au rude. Deocamdată n-a solicitat niciunul”. L-am întrebat pe viceprimar și cum se comportă oamenii din comună. Vă dați seama că toată comunitatea stă, un pic, cu frică. Au înțeles așa, câtuși de cât și nu prea mai circulă. La magazin vin doar să își ia provizii. E un pic de alertă. O să trecem cu bine!”, a mai adăugat, optimist,  Florian Bucălie.

# Bărbat întors din afară, lovit cu toporul în cap

Referitor la conflictul amintit de viceprimar, surse judiciare ne-au declarat că a fost vorba de o ceartă spontană, petrecută, marți, între doi frați care stau la o curte distanță. Unul dintre ei, victima, ar fi dat o petrecere după ce s-a întors din străinătate, iar celălalt frate i-a atras atenția, nemulțumit de volumul muzicii. Victima a venit cu mai multe persoane înarmate cu diverse obiecte și ar fi distrus mașinile parcate în curtea fratelui și geamurile de la casă. Fratele păgubit a ripostat și ar fi lovit victima cu un topor în cap. Bărbatul se află în stare gravă, în comă la spital și a fost operat în noaptea respectivă.

Desfășurăm verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, ne-a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.   

 

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii