Unul dintre cei mai cruzi torţionari din Fenomenul Piteşti a fost Pafnutie (Nuti) Pătrăşcanu. Cel cu nume de cuvios a fost, în fapt, o brută care a lăsat deoparte orice sentiment, orice urmă de umanitate, pentru a scăpa cu viaţă din infernul temniţei comuniste. În închisoarea de la Piteşti ajungeau cu precădere legionari, simpatizanţi şi membri, care plăteau scump apartenenţa lor la ideologia scoasă în afara legii. Aici, la Piteşti, călăii importaseră din gulagul sovietic un sistem odios de ”reeducare“ ce punea la încercare limitele suportabilităţii. Alegeai să fii torţionar şi să-i chinuieşti în bătăi pe ceilalţi, doar aşa puteai fi aproape sigur că scapi cu viaţă. Dar nici asta nu-ţi garanta că vei fi salvat – pentru că nu de puţine ori regimul se întorcea împotriva propriilor pioni.
Făcea parte din lotul de legionari de la Medicină
Când s-a alăturat Frăţiei de Cruce, elev fiind la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Pafnutie Pătrăşcanu avea doar 17 ani. Născut la 1 august 1923 la Constanţa, Nuti a absolvit liceul în promoţia 1942, remarcându-se ca unul dintre cei mai activi anticomunişti. Se pregătea pentru o carieră de doctor, astfel că s-a înscris la Facultatea de Medicină de la Bucureşti. Intră în conflict cu autorităţile, care îl arestează în câteva rânduri, până în iunie 1949, când este condamnat la 6 ani de închisoare pentru că făcea parte din lotul de legionari de la Medicină. Trimis la Piteşti, Pătrăşcanu realizează rapid că nu are şanse de a face faţă bătăii crunte care le era aplicată deţinuţilor, astfel că decide să facă pactul de diavolul. Avea să treacă el de partea opusă a baricadei, la celălalt capăt al uneltelor de tortură. Până în februarie 1950, Pafnutie Pătrăşcanu s-a numărat printre torţionarii cei mai cruzi din închisoarea de la Piteşti, acolo unde ororile la care erau supuşi deţinuţii întreceau orice imaginaţie. Memoriile supravieţuitorilor au reţinut felul său sălbatic, însă un superior descoperă că Nuti ascunsese un mic detaliu, care pentru dosarul lui conta foarte mult: logodnica lui făcuse parte, de asemenea, din Mişcarea Legionară. În faţa unei asemenea tăinuiri, torţionarii-şefi dau semnalul masacrării lui Pătrăşcanu. Mai mulţi executanţi sar cu bâtele, curelele, pumnii şi picioarele pe cel demascat. Martorii au relatat că scenele de o violenţă ieşită din comun vor avea ca efect moartea victimei. La final, 12 călăi se aşază efectiv pe el, strivindu-l sub greutatea lor. Când se dau jos, Pătrăşcanu încă mai mişca. A fost într-atât de conştient încât a mai putut executa un ultim ordin: acela de a se târî şi a-şi îndesa faţa în propriile fecale, scăpate în timpul bătăii feroce primite. Degradat, la propriu şi la figurat, Pafnutie Pătrăşcanu intră în calvarul oscilării dintre două lumi: victime versus călăi.
Ultimele luni din viaţă le trăieşte într-un iad: nu mai poate mânca nimic, pentru că organele interne nu-i mai răspund la comenzi
Cu trupul doborât de torturile îndurate, remuşcările încep să-l apese din ce în ce mai tare, astfel că fostul torţionar este văzut tot mai des plângând şi căindu-se pentru schingiuirea camarazilor săi. Ultimele luni din viaţă le trăieşte într-un iad: nu mai poate mânca nimic, pentru că organele interne nu-i mai răspund la comenzi. Moare la 3 februarie 1960 în închisoarea de la Jilava, după un şir de pedepse pe care le suportase din partea autorităţilor comuniste. Istoria l-a pedepsit, la rândul ei. Pafnutie Nuti Pătrăşcanu figurează în rândul torţionarilor care au însângerat trupul anticomunismului. Culmea ironiei, numele Pătrăşcanu ne duce cu gândul la liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu (născut la Bacău în noiembrie 1900 şi mort la Jilava în aprilie 1954), executat de tovarăşii săi de convingeri, care îl considerau deviat de la ideologia stalinistă. ”Fiecare destin marcat de Piteşti are o notă de tragism aparte, care nu suportă comparaţie, chiar şi în cazul agresorilor. Personajele cele mai complexe şi cu trăiri intense, sinuoase, precum cele ale lui Nuti Pătrăşcanu, ce au alternat statutul de victimă cu cel de agresor şi au fost pedepsite de regimul pe care l-au servit cu forţa“, consemnează istoricul Alin Mureşan, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, autor al volumului ”Piteşti, cronica unei sinucideri asistate“.
A stat 13 ani în închisorile comuniste
Arestat la 19 ani, Pafnutie Nuti Pătrăşcanu a devenit din victimă unul dintre cei mai teribili torţionari din cadrul Experimentului Piteşti. Acesta a petrecut în total 13 ani în închisorile comuniste. Arestat prima oară în 1945 şi condamnat la 7 ani de temniţă de comunişti, Pafnutie Pătrăşcanu a fost eliberat după doar doi ani. În 1949, acesta a fost însă arestat, condamnat la şase ani de închisoare şi trimis într-unul dintre cele mai dure penitenciare din acea vreme, la Piteşti. Pătrăşcanu a fost unul dintre primii studenţi bătuţi crunt la începutul Experimentului Piteşti, pe 6 decembrie 1949. După scurt timp, Nuti Pătrăşcanu a trecut în tabăra agresorilor, devenind un torţionar feroce. Popa Ţanu, un fost deţinut politic, spunea despre Nuti Pătrăşcanu că ”se evidenţiase prin felul sălbatec şi bestial în care îşi bătea mai ales prietenii şi foştii şefi”. Transferat la închisoarea de la Târgu Ocna în 1951, Pătrăşcanu a încercat să se ţină departe de planurile referitoare la reeducare, mai ales după eşecul primei iniţiative. În vara anului 1951, Nuti Pătrăşcanu îi mărturisea ofiţerului politic că nu-şi va putea ierta toată viaţa ce a făcut în cadrul Experimentului Piteşti. Anchetat şi el în procesul lotului Eugen Ţurcanu, Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă pentru a putea fi utilizat ca martor în procesul lui Tudor Sepeanu. Pafnutie Pătrăşcanu s-a stins din viaţă la 37 de ani, în februarie 1960, la Penitenciarul Jilava, după o lungă suferinţă. Nuti Pătrăşcanu a fost, asemenea lui Cornel Pop, activ în organizaţiile Mişcării Legionare încă din liceu, când s-a înscris în Frăţiile de Cruce. Nici după ce a intrat la Facultatea de Medicină din Bucureşti nu a renunţat la afilierea la Mișcarea Legionară, în 1942 urmând prima arestare. Ieşit din lagăr, a fugit pe muntele Ciucaş pentru a evita o a doua arestare, însă la începutul anului 1945 a fost condamnat la 7 ani de temniţă grea. După doi ani de închisoare Nuti Pătrășcanu a fost eliberat, dar, cu încăpăţânare, el s-a supus riscului unor noi represalii din partea regimului, preluând rolul de ajutor al şefului Centrului Studenţesc Legionar. În 1949, inevitabilul s-a produs, iar Pătrăşcanu a fost arestat şi condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi trimis la Piteşti. În decembrie 1949 este una dintre multele victime ale bătăilor din ziua de Sfântul Nicolae. Provocând şocul colegilor săi de facultate, Nuti Pătrăşcanu cedează la scurt timp şi trece de partea agresorilor.
”Desbrăcaţi-l, spune rar şi calm Ţurcanu. […] Apoi, ca la comandă, bătăuşii îşi ridică mâinile înarmate cu bâte şi curele”
”În seara asta voi face o demascare neobişnuită. […] Se opreşte în faţa lui Pătrăşcanu, unul dintre bătăuşii cei mai nemiloşi. Îl priveşte fix. Acesta păleşte; în câteva secunde e galben ca ceara. […] Îl demasc pe Nuti Patrăşcanu. Brusc, ca la comandă, cel demascat tremură din tot corpul. […] Pătrăşcanu a ţinut ascuns aici că logodnica lui a făcut şi ea parte din Mişcarea Legionară. […] Pătrăşcanu tremură înspăimântător. […] Desbrăcaţi-l, spune rar şi calm Ţurcanu. […] Apoi, ca la comandă, bătăuşii îşi ridică mâinile înarmate cu bâte şi curele. O fac fără ordin […]. Încep să lovească la întâmplare, dar cu o înverşunare care face să-mi oprească respiraţia. Ţurcanu dă în victimă cu toată puterea. După un timp, Pătrăşcanu e tot numai sânge. Mai îndură ce mai îndură, după care se prăbuşeşte. E călcat în picioare de toţi deodată. Apoi e lungit pe spate; şi ce mi-e dat să văd? Doisprezece inşi se aşază pe el, perfect, ca nişte saci. Am convingerea că omul de pe ciment îşi va da acum sufletul. Îi văd ochii holbați de groază. Cimentul e mânjit de fecalele lăsate pe Pătrăşcanu. […] Gura îi sângerează; şi-a pierdut câţiva dinţi. Ţurcanu, lângă el, îi ridică capul cu piciorul. Apoi arată cu mâna spre fecale. Pătrăşcanu se târăşte spre locul murdărit. Îşi apasă faţa în propriile excremente…”.
Grigore Dumitrescu, „Demascarea”, Editura Autorului, Munchen, 1978
0 Comentarii