Web Analytics
scris joi, 16.01.2020

Cresc ajutorul de deces şi contribuţia individuală de asigurări sociale

Casa Județeană de Pensii Argeș face cunoscute modificările legislative ale începutului de an. Astfel, începând cu data de 9 ianuarie 2020, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 5.429 lei.
Începând cu data de 9 ianuarie 2020, cuantumul ajutorului de deces în cazul asiguratului sau al pensionarului este de 5.429 lei.
În cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, cuantumul ajutorului de deces este de 2.715 lei.
Începând cu 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la valoarea de 2.230 lei, conform HG nr. 935/2019.
Începând cu 1 ianuarie 2020, contribuția individuală de asigurări sociale pentru persoanele care sunt asigurate la venitul mimim va fi de 558 lei.
În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 august 2020 valoarea punctului de pensie este de 1.265 lei.
Începând cu 1 septembrie 2020, conform art. 86 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, valoarea punctului de pensie va fi 1.775 lei.

Cresc ajutorul de deces şi contribuţia individuală de asigurări sociale

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...