Chinul municipalităţii câmpulungene de a reintroduce parcarea cu plată în centrul municipiului îşi arată şi aspectul comic, nelipsit, de altfel, de la asemenea iniţiative menite să normalizeze atitudinile cetăţeneşti. Aşa s-a făcut că, la ultima şedinţă de consiliu din 2019, pe ordinea de zi a apărut un proiect pentru modificarea hotărârii prin care s-a aprobat regulamentul parcărilor. De râs prima dată este faptul că motivaţia schimbării a ţinut de o greşeală legată de calculul comisionului care revine operatorului de telefonie în cazul în care plata pentru locul de parcare se face prin SMS.
De râs a doua oară este faptul că pentru cei câţiva eurocenţi a izbucnit o ceartă mai aprinsă decât cea asupra strategiei de dezvoltare a Câmpulungului, ciocnirea dintre primar şi consilierii liberali făcând ca la final de „dezbatere” nimeni să nu ştie care va fi comisionul. De votat s-a votat, rămâne de văzut ce va fi cu taxarea. Asta doar atunci când vor fi funcţionale parcările cu plată în Câmpulung, fiindcă mâine-poimâine se face anul de la adoptarea regulamentului, iar în municipiu se parchează la liber, oriunde şi oricând…
C.I.B.
Klaus Iohannis va fi primit, marți, de Joe Biden la Casa Albă
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, marți și miercuri, într-o vizită de lucru la Washington,...
07.05.2024 09:34
0 Comentarii