Web Analytics
scris joi, 05.12.2019

Spectacol emoţionant de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Centrul Cultural Pitești a fost ieri, 3 decembrie, gazda unui spectacol dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități – Decembrie 2019. Membrii mai multor asociații din Argeș, precum ASCHFR sau Asociația Nevăzătorilor, sub coordonarea doamnei Rodica Nicolae, președinta ASCHFR, au pregătit și oferit în ziua dedicată celor cu nevoi speciale un program artistic impresionant, din care nu au lipsit colindele oferite de corul nevăzătorilor, cântece și dansuri în care au evoluat cei de la ASCHFR, un spectacol de dans oferit de talentatul Alexandru Zarvă dar și o tombolă cu surprize, la final. Între atâtea probleme, cei cu nevoi speciale de lângă noi au avut câteva momente în care s-au întâlnit, au socializat, s-au bucurat că nu sunt singuri.

Spectacol emoţionant de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...