Web Analytics

Jurnalul de Argeş universitar

de | 14.11.2019 13:14 | Jurnalul Universitar

Studentă la Asistenţă Socială, face carieră în muzica populară

La 20 de ani, Călin Iuliana Elena este studentă la două facultăți, studiază Asistența Socială la Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, și Muzică, la Universitatea Valahia din Târgoviște. Ce nu știu mulți însă despre ea este faptul că aceasta are foarte multe premii în domeniul muzicii populare.
Studenta urmează cursurile ambelor facultăți, în ciuda situației în care se află familia acesteia. Are două surori, cea mică, Mihaela, la câteva luni după naștere a fost diagnosticată cu meningită, iar cea mare s-a sacrificat plecând la muncă în afara țării pentru a-și ajuta sora bolnavă. Acum, sora mai mică a Iulianei merge la școală ca un copil normal, dar are nevoie în permanență de un însoțitor, întrucât aceasta nu poate vedea foarte bine. Mama Iulianei a renunțat la locul de muncă pentru a merge cu Mihaela în fiecare zi la școală. Tatăl, stâlpul lor de sprijin, încă se reface după un accident care i-a provocat mai multe leziuni și pareză pe partea stângă.
Iuliana este foarte conștientă că „părinților le este greu fără mine, dat fiind faptul că sunt mâna lor dreaptă. Însă, au înțeles că eu am drumul meu și nimic nu mă mai poate întoarce!”.
Cu toate că situația lor nu este dintre cele mai fericite, Iuliana performează în muzica populară și reprezintă atât Universitatea din Pitești, cât și județul Argeș la numeroase competiții muzicale.
Pasiunea ei pentru muzică a început încă din clasa a V-a. „Mi-am dorit să studiez muzica pentru sufletul meu. Este pasiunea și refugiul meu. Am început studiile la Asistență Socială pentru a o ajuta mai mult pe sora mea, dar și pentru că facultatea îmi oferă prilejul de a fi alături de copii și de bătrâni,” ne-a dezvăluit tânăra artistă.

„Am o viață frumoasă”

Cât despre timpul liber, Iuliana cântă în corul Bisericii Mavrodolu și este secretară la o asociație pentru sprijinirea cadrelor didactice, elevilor, dar și persoanelor cu dizabilități. Nu are timp de vacanțe, deoarece chiar luna aceasta urmează să participe la două festivaluri, la Târgu Mureș, iar după terminarea acestora va merge la Târgu Jiu pentru o competiție.
Ca proiecte de viitor, aceasta își propune să compună mai multe cântece pentru a le înregistra la Radiodifuziunea Română și să participe în continuare la diferite festivaluri în toată țara. „Mi-aș dori să ajung o persoană de renume! Să fiu jurat la festivaluri, precum cele la care particip constant”, spune Iuliana.
„Cu bune, cu rele, am o viață frumoasă. Fiindcă am alături persoane care mă iubesc și care mă apreciază. Astfel, am puterea să merg mai departe, să trec peste toate obstacolele, iar părțile rele să le șterg cu buretele”. Iuliana este o studentă cu care universitatea noastră de mândrește. Succes, Iuliana!
Simona Ratea, Jurnalism, anul I

*** *** ***

Adunarea Generală CRIFST/Academia Română – Filiala Argeş, la Biblioteca UPIT

Biblioteca Universității din Pitești a găzduit miercuri, 6 noiembrie 2019, Adunarea Generală și Sesiunea de Comunicări Științifice a Comitetului Român pentru Istoria și filosofia Ştiinţei și Tehnicii de pe lângă Academia Română (CRIFST) – filiala Argeș.

Prof. univ. dr. ing. Mariana JURIAN, președintele Filialei Argeș a CRIFST, a prezentat activitățile care au avut loc în cadrul CRIFST Argeș în anul 2019, evenimentele științifice organizate, precum și situația membrilor comitetului.
În cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice au fost prezentate nouă lucrări, susținute de: prof. univ. dr. ing. Mariana JURIAN („Dinicu Golescu – patriot și cărturar român care a contribuit la formarea României moderne”), prof. univ. dr. Gheorghe SĂVOIU („Principalele publicații statistice românești în ultima sută de ani și competitivitatea lor internațională” și „Personalități științifice ale școlii sociologice românești interbelice și impactul lor secular”), prof. univ. dr. ing. Adriana-Gabriela PLĂIAȘU („Istoria nanotehnologiei”), Adrian MESTECĂNEANU (Muzeul Județean Argeș) și prof. univ. dr. Radu GAVA (UPIT) – cu lucrarea „Observații ornitologice privind ornitofauna de pe lacurile de acumulare din bazinul râului Argeș în iarna anului 2019”, conf. univ. dr. Delia DUMINICĂ („Cenzura presei”), conf. univ. dr. ing. Ovidiu-Constantin NOVAC („Istoria calculatoarelor și ADA”), conf. univ. dr. ing. George-Henri COANDĂ („Tehnologii pentru comunicații de date în automobile – trecut, prezent și viitor”) și conf. univ. dr. Ionuț BULGARU („Concepția sociopedagogică a lui Emile Durkheim”).
CRIFST Argeș este o filială a Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii aflat sub tutela Academiei Române. Filiala este formată din 73 de membri (15 titulari, 56 asociați și doi colaboratori) și activează în Universitatea din Pitești.
Adelina Făncuţă, Jurnalism, anul III

*** *** ***

Direcţia Generală Anticorupţie „face lumină” la UPIT

Direcția Generală Anticorupție desfășoară, în perioada aceasta, o campanie anticorupție de informare și conștientizare, cu titlul „Tu poți face lumină”. Pe 5 noiembrie, comisar Denisa Zaharia, de la Serviciul Județean Anticorupție Argeș, a venit la Universitatea din Pitești pentru a le vorbi studenților despre „Etică și integritate în mediul academic”, una din seriile de activități desfășurate de Direcția Generală Anticorupție (DGA).
Rectorul Universității, conf. univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan, a vorbit în deschiderea evenimentului și este de părere că astfel de programe sunt foarte utile pentru studenți deoarece „tinerii sunt puțin debusolați de ceea ce se petrece în societatea noastră”. În completare, acesta i-a încurajat pe tineri să rămână și să lupte pentru o țară normală: „e bine să visați la o țară ca afară chiar aici, în România”.
Mesajul DGA pentru toți participanții și nu numai este următorul: „În momentul în care luăm la cunoștință o faptă de corupție sau suntem părtași ai acesteia putem apela la numărul de telefon 0800 806 806, unde putem sesiza faptele respective. La momentul recepționării apelului, acesta va fi trimis, către competentă soluționare, județului din care a fost efectuat”, a precizat comisarul Denisa Zaharia celor prezenți. Acesta a răspuns fiecărei întrebări primite de la studenți, dar și de la profesori, iar la final a primit numeroase aplauze.
Simona Ratea, Jurnalism, anul I

*** *** ***

Balul bobocilor UPIT

Studenții UPIT organizează, pe 29 noiembrie, de la ora 19.00, la restaurantul Magic Events, Balul Bobocilor UPIT.
Evenimentul se adresează tuturor studenților din universitate, inclusiv celor de la programele de master. Prețul biletului este 75 de lei și poate fi achiziționat de la șefii de an ai fiecărei specializări. Preselecțiile pentru miss si mister s-au desfășurat pe data de 1 noiembrie la Casa de Cultură a Studentului. Organizatorii promit distracție multă, atmosferă incendiară întreținută de DJ locali, trupe de dansatori, un meniu delicios, o tombolă cu premii, iar din cele cinci perechi de candidați vor fi aleși Miss & Mister UPIT 2019.
BIANCA CONSTANTINESU, JURNALISM, ANUL I

*** *** ***

Studenţii UPIT pot călători gratuit cu trenul prin Europa

Studenții UPIT se pot înscrie în perioada 07-28 noiembrie 2019 în competiția pentru permisele de călătorie DiscoverEU lansată de Comisia Europeană.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă peste 18 ani; să dețină cetățenia uneia dintre țările membre UE; să completeze corect formularul de înscriere online, care va fi disponibil pe portalul european pentru tineret https://europa.eu/youth/discovereu_ro, începând cu data de 07 noiembrie 2019, ora 12.00. Candidații selectați vor putea călători cu trenul, pe o durată cuprinsă între 1 zi și cel mult 30 de zile, în intervalul 1 aprilie-31 octombrie 2020.
DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care dă tinerilor posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe inedite. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), studenții vor putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Tinerii interesați au la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie. În plus, DiscoverEU le va permite dezvoltarea unor competențe utile pentru viitor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.
Adelina FĂNCUŢĂ, Jurnalism, anul III

*** *** ***

Protocol de colaborare între Depozitul Central de Arhivă din Piteşti şi Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte a Universităţii din Piteşti

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte a Universității din Pitești, reprezentată de conf. univ. dr. Constantin Augustus Bărbulescu, în calitate de decan, a încheiat un protocol de cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de colonel dr. Petrișor Florea, comandantul Depozitului Central de Arhivă, în baza împuternicirii Ministrului Apărării Naționale acordate comandantului Depozitului Central de Arhivă.
Protocolul a fost încheiat în scopul stabilirii cadrului general de colaborare interinstituțională pentru îndeplinirea activităților/proiectelor/programelor și obiectivelor cultural-educative, de cercetare științifică, de informare publică și reciprocă, de elaborare și tipărire de publicații de specialitate, având în vedere că ambele instituții promovează valorizarea patrimoniului arhivistic național prin componentele științifice și culturale ale documentelor istorice, în spiritul recunoașterii importanței arhivelor în cunoașterea istoriei și culturii naționale.
Adelina Făncuţă, Jurnalism, anul III

Rubrică realizată în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, coordonată de conf. univ. dr. Delia DUMINICĂ

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii