Web Analytics
scris vineri, 08.11.2019

Primarul de la Dârmăneşti, în atenția Autoritatății Electorale Permanente după ce a lipit afișe prin care-i îndeamna pe locanici să voteze cu Dăncilă

Autoritatea Electorală Permanentă a fost sesizată cu privire la faptul că Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmăneşti, a lipit pe garduri și pe panourile electorale afișe prin care îi îndeamnă pe localnici să voteze cu Viorica Dăncilă. Edilul a fost mai întâi reclamat la Poliție, care a și început verificările, unde edilul s-a scuzat că n-a acționat în numele partidului, ci în nume personal.
Sesizarea a fost făcută de Mihai Mihăilescu, coordonator de campanie judeţeană al USR Argeş pentru alegerea Preşedintelui României, care a postat pe Facebook o serie de fotografii incriminatoare la adresa edilului, cu privire la respectivele afișe.

Primarul de la Dârmăneşti, în atenția Autoritatății Electorale Permanente după ce a lipit afișe prin care-i îndeamna pe locanici să voteze cu Dăncilă

„Primarul din Dârmănești lovește din nou! (…) Codul de confirmare a primirii petitiei este: 4f3f83778
Subiectul petitiei: Sesizare contraventii prevazute si sanctionate de Legea 370/2004”, a scris pe Facebook, Mihai Mihăilescu, cu referire la faptul că edilul argeșean nu este la primul incident. O altă acțiune controversată a lui Ciolan a avut loc în august 2018, când primarul s-a luat la bătaie cu mai mulți membri USR, veniți să depună dosarele cu semnături în campania #FărăPenali. Scandalul a avut loc chiar în clădirea primăriei din Dârmănești.

„Stimaţi concetăţeni, vă rog respectuos să ieşiţi la vot în data de 10.11.2019 şi să votaţi PSD, respectiv pe Viorica Dăncilă. Noi, comuna Dârmăneşti, am luat bani de la PSD pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea comunei noastre. Vă mulţumesc. Cu respect, primar Emilian Ciolan”, scria pe afişele pe care edilul a dat ulterior dispoziție să fie dezlipite.

„Am solicitat organelor de poliţie să constate săvârşirea mai multor contravenţii prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 370/2004. Prima contravenţie constă în aplicarea pe panourile electorale din localitatea Dârmăneşti, judeţul Argeş a mai mult de un singur afiş electoral pentru candidaţii VIORICA DĂNCILĂ – încălcându-se prevederilor art. 41 alin. 6 din Legea 370/2004. A doua contravenţie se referă la aplicarea pe panourile electorale de către Primarul comunei Dârmăneşti – EMILIAN CIOLAN a altor afişe decât cele utilizate de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus, încălcându-se prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 370/2004 – (afişul în cuprinsul căruia primarul comunei Dârmăneşti îndeamnă alegătorii să voteze candidatul Viorica Dăncilă aparţine primarului comunei Dârmăneşti, deci aparţine unei altei persoane decât candidaţii la Preşedinţia României). În fine, a treia contravenţie este următoarea: utilizarea unor afişe electorale care nu cuprind elementele de identificare prevăzute de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 334/2006 potrivit cărora Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi care au comandat materialele de propagandă electorală prevăzute la alin. (2) lit. a), c) şi e) au obligaţia de a imprima pe acestea următoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic, a alianţei electorale din care acesta face parte sau a alianţei politice, după caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat; c) codul unic de identificare prevăzut la art. 34 alin. (13); d) tirajul, pentru materialele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi e) faptă prevăzută şi sancţionată de contravenţional de prevederile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 334/2006”, precizează Emilia Mateescu, membru în Biroul Judeţean al USR Argeş, cea care a redactat plângerea.

Primarul riscă o amendă între 1.000 şi 2.500.

Reacții pe Facebook

Reacțiile la postarea lui Mihăilescu au venit imediat.
„Nu se poate așa ceva, eu cred ca e ilegal să scrie asa ceva, nu ar trebui anunțat Biroul Electoral Central?”, a comentat Mioara Botezatu.

Foto Facebook Mihai Mihăilescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită