Web Analytics
scris joi, 07.11.2019

Cetăţenii din Mioveni, scutiţi de penalităţi pentru datoriile restante la Primărie

În scopul stimulării încasărilor la Bugetul Local, la propunerea conducerii Primăriei Mioveni, consilierii locali au adoptat acum două luni o hotărâre privind Aprobarea Procedurii de Anulare a Majorărilor de Întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, cu perioada de aplicabilitate în intervalul 20.09.2019 – 15.12.2019.
Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui:
a) să achite toate obligaţiile fiscale principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) să achite toate obligaţiile fiscale principale şi majorările de întârziere administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere;
c) să depună cererea de anulare a majorărilor de întârziere după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-b), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv.
Pot beneficia de aceste scutiri debitorii – persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 au obligații fiscale principale restante datorate bugetului local al orașului Mioveni.
Pentru mai multe detalii se poate consulta pagina de internet a instituției: https://www.emioveni.ro, secțiunea ,,Consiliul Local – Hotărâri Adoptate”. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com.
M.S.

Cetăţenii din Mioveni, scutiţi de penalităţi pentru datoriile restante la Primărie

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...