În aprilie 2011, procurorii de la Parchetul Capitalei au început urmărirea penală pe numele a nouă persoane în cazul unor furturi de maşini de lux, printre cei acuzaţi fiind și mijlocaşul de la CS Mioveni, Andrei Mărgăritescu. Procurorii i-au acuzat pe Andrei Mărgăritescu şi pe Cristi Munteanu că, pe vremea când cei doi jucau la Dinamo, au devenit „dobânditori de drept ai unei maşini furate”, despre care „aveau în mod clar cunoştinţă că face obiectul unei infracţiuni de furt”. Fotbalistul argeșean a primit, în primă instanță, o condamnare la trei ani închisoare cu suspendare și imediat a făcut recurs la Curtea de Apel București. Aici, la prima înfățișare avută de părți, pe data de 3 septembrie 2012, judecătorii au amânat procesul până pe data de 8 octombrie, din cauza lipsei de apărare. Astfel că, în prezent, Chinezu așteaptă verdictul judecătorilor, care pe 8 octombrie se vor pronunța asupra cauzei. „Nu am ce să comentez. Asta e! Procesul s-a amânat și nu am decât să aștept data de 8 octombrie”, ne-a spus fotbalistul de la CS Mioveni. M.I.

Emma Răducanu şi Bianca Andreescu s-au calificat în optimi la turneul de tenis de la Roma
Emma Răducanu (Marea Britanie, 49 WTA) şi Bianca Andreescu (Canada, 121 WTA), jucătoare cu origini...
0 Comentarii