Web Analytics

articol scris joi, 31 octombrie 2019

Încă o firmă din siajul mafiei italiene a stricat licitaţia pentru Cetatea Poenari

# Cetatea lui Vlad Ţepeş parcă e blestemată! Reabilitarea se amână # Salvatore Fatigati, administratorul Apulia SRL, a fost reținut în 2017 alături de alte 11 persoane, inclusiv primarul unei comune din Italia, pentru corupție în cazul reabilitării în valoare de 3 milioane de euro a unui teatru # Firma respectivă vrea să pună… gresie și faianță la cetatea lui Vlad Țepeș # Și firma care câștigase precedenta licitație de la Cetatea Poienari avea legături cu mafia. Sandro Furno, administratorul uneia dintre firmele din asociere, e cercetat în Italia pentru o bancrută frauduloasă de 4 milioane euro

Reabilitarea cu fonduri europene a Cetății Poenari, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Argeș, se amână din nou. Asta după ce Consiliul Județean a respins ca neconformă oferta tehnică a Apulia SRL (o companie din Italia), singura firmă ce s-a înscris în această vară pentru licitație. Ca și în cazul gării de la Curtea de Argeș, firmele românești fug de reabilitarea unor monumente istorice complexe. Este pentru a doua oară când se amână reabilitarea cetății, după ce în aprilie a.c. CJ Argeș reziliase contractul cu Testa Building SRL, firma italiană care câștigase licitația. Notificarea de reziliere a contractului de lucrări a fost transmisă pe 22 aprilie, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, mai precis nedepunerea garanției de bună execuție a lucrării și nedepunerea contractelor de asigurări. Și asta după ce reprezentanții Consiliului Județean au descoperit mai multe nereguli.
Legat de cea de-a doua licitație, trebuie spus, ca prim detaliu uluitor, că cei de la Apulia SRL specificaseră nici mai mult, nici mai puțin că vor să pună gresie și faianță la Cetatea Poenari. O altă problemă pentru care oferta tehnică a fost declarată neconformă: firma respectivă ar fi vrut să vină cu specialiști în proiectarea de… drumuri, în condițiile în care aici era vorba de reabilitarea unui monument istoric de categoria A.

Patronul firmei, denunțat de un viceprimar din Italia

Salvatore Fatigati, administratorul Apulia SRL, firmă care a vrut să reabiliteze Cetatea Poenari, a fost implicat într-un scandal monstru în Italia în iulie 2017, după ce Austacio Domenico Busto, viceprimarul din Acquaviva delle Fonti, localitate din provincia Bari, l-a denunţat că a vrut să îi dea, împreună cu un alt om de afaceri, 5.000 de euro mită pentru a câștiga licitația pentru lucrările de restaurare a Teatrului Municipal din Acquaviva delle Fonti (contract de peste 3 milioane euro), precum și pentru atribuirea unor contracte ulterioare. Salvatore Fatigati i-a promis aceluiași viceprimar că îi va da după licitație încă 20.000 de euro. Ca urmare a denunțului făcut de respectivul viceprimar, nu mai puțin de 12 persoane, inclusiv Giacinto Forte, primarul localității Altamura, au fost reținute în iulie 2017. Ulterior, Salvatore Fatigati a fost plasat în arest la domiciliu. La vremea respectivă, în presa din Italia au apărut zeci de articole despre aceste arestări notorii și despre cazul de corupție. Apulia SRL este specializată în lucrări de construcții și a avut în 2017 afaceri de 13,4 milioane de euro.

La prima licitație ratată, o altă firmă cu probleme din Italia a depus garanția de bună execuție în… copie

Și la precedenta licitație organizată de CJ Argeș pentru reabilitarea Cetății Poenari a fost implicată o firmă cu mari probleme.
Sandro Furno (34 de ani), administratorul uneia dintre firmele din asocierea ce câștigase licitația pentru reabilitarea Cetății Poenari (Testa Building Structures), este cercetat în Italia alături de tatăl și fratele său pentru bancrută frauduloasă, valoarea prejudiciului fiind de 4 milioane euro, iar dosarul este deschis în 2017.
Concret, iată care au fost motivele pentru care a fost reziliat prima oară contractul. Firma câștigătoare trebuia să trimită asigurarea privind executarea viitoarelor lucrări în original, numai că a făcut-o în copie și pe… WhatsApp. Testa Building SRL trebuia să depună documentul original într-un termen de cinci zile, numai că nu a făcut-o nici după două săptămâni. Iar conform reglementărilor, nedepunerea documentului mai sus-menționat în original este o clauză de reziliere.
Și a mai fost o altă problemă constatată de specialiștii din cadrul CJ Argeș. Cei de la Testa Building au depus garanția de bună execuție la o firmă de asigurări din Londra care era… inactivă de doi ani.
După cum ne-a precizat Maria Dinu, administrator public al județului Argeș, procedura de achiziție pentru reabilitarea Cetății Poenari se va relua cel mai târziu în ianuarie 2020. Valoarea totală a proiectului finanțat de UE este de 7,5 milioane lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Scene din viaţa culturală piteşteană (194)

A promis Premiul „Vladimir Streinu”. În 25 mai 2014, a avut loc ultima întâlnire dedicată marelului critic și poet argeșean […] Citește!

Alina Gorghiu s-a întâlnit la Parlament cu primarii din Albeștii de Argeș și Mușătești

Deputasta Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, continuă întâlnirile de lucru cu primarii liberali din județ. De această dată, doi dintre […] Citește!

Lustrangii la Piteşti, la 1940

Lustrangii pe strada Șerban Vodă din centrul Piteștiului, în 1940. O meserie uitată, la modă în secolul al 19-lea și […] Citește!

Violonistul Răzvan Stoica revine la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, la ora 19, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică […] Citește!

Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj

Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!

Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!

Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”

Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!

Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE

Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!

Polonia a făcut șapte schimbări în lot înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a modificat lotul pentru meciurile cu România și Suedia din Liga Națiunilor. Față de convocările din […] Citește!

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!

Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!