Web Analytics

articol scris joi, 31 octombrie 2019

Cu franceza de la clasă, fruntaşă între olimpici

Chiar și într-o perioadă în care știrile negative despre școală abundă, elevii cu performanțe deosebite nu lipsesc. La a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba franceză, organizată zilele trecute la Chișinău, doi români, ambii argeșeni, au fost printre câștigători. În afară de o elevă bulgăroaică, clasată pe locul 1 atât la oral, cât și la scris, la categoria B2, cel mai bun rezultat l-a avut Ioana Tuțu din Câmpulung (Colegiul „Carol”), locul 1 oral și 2 scris, la categoria B1. De asemenea, o performanță bună a avut-o Horia Iorgulescu din Pitești (Colegiul „Brătianu”) I la oral și III la scris, la categoria B2.

„Deși vin dintr-un oraș mic, am depus eforturi mari”

Eleva Ioana Tuță, și până acum o obișnuită a premiilor la olimpiadele naționale, ne-a spus că și-a căpătat pasiunea pentru limba franceză încă din clasa a III-a, cea care i-a insuflat-o fiind profesoara ei de atunci – Cristina Voican, de la Școala „Nanu Muscel”. E atrasă, de altfel, și de studiul altor limbi străine (engleza, germana și italiana): „Așa cum fiecare țară are farmecul său, fiecare limbă străină merită studiată, e un simbol al vorbitorilor ei”, explică tânăra elevă. Ca să ajungi printre cei mai buni în acest domeniu, accentul se pune tot pe ceea ce se învață la ore. „Majoritatea temelor pe care le-am pregătit pentru etapa internațională se regăsesc în materia de la clasă, doar că această etapă nu a mai vizat interpretarea unui text la prima vedere, iar cunoștințele de gramatică și vocabular au fost folosite într-un eseu argumentativ. O noutate pentru mine a fost să susțin proba orală în echipă, la etapele anterioare această probă fiind individuală. Mi-a plăcut să lucrez cu participanții din alte țări, ne-am apropiat mai mult.” În reușita sa la olimpiadă, atribuie profesoarei, Mihaela Grigorescu, un rol foarte important. „Se implică cu dăruire în pregătirea mea, mă motivează să mă autodepășesc și să evoluez constant. O consider un mentor.” Apreciază și susținerea din partea conducerii liceului, a profesorilor și colegilor și a familiei, care „știe cât de mult înseamnă pentru mine limba franceză”.
Și cei mari au de învățat de la astfel de tineri fără complexe, care, lucrând într-un oraș mic, ajung la rezultate de top. „E un sentiment foarte plăcut să fiu susținută de atâția oameni, pe unii dintre ei necunoscându-i personal. Faptul că sunt apreciată mă determină să îmi urmez pasiunea cu încredere și entuziasm. Cred că, deși vin dintr-un oraș mic, am depus eforturi mari pentru a reuși ceea ce mi-am propus. Performanța se poate face oriunde, atâta timp cât există pasiune, voință și implicare. Mă mândresc cu originile mele și cu faptul că îmi reprezint cu succes orașul și țara”, mai spune Ioana Tuțu, care nu a învățat franceza din călătorii sau de la rude din Hexagon, ci doar a luat în serios școala, de la generală, până la liceu – acum fiind în clasa a XI-a (iar profesoara coordonatoare fiindu-i diriginte).
Eleva musceleancă va continua să concureze la olimpiadă, iar după liceu vrea să urmeze o facultate de Limbă și Literatură Străină la București, cu franceza ca opțiune principală.
Călin Popescu

Distribuie!

0 Comentarii

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete