Web Analytics
scris miercuri, 04.09.2019

A fost afișată o nouă serie de bilete de tratament balnear

 

A fost afișată o nouă serie de bilete de tratament balnear

Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că a fost afișată o nouă serie de bilete de tratament balnear și anume seria 13, cu date de plecare în perioada 20 – 23 septembrie 2019. Pentru această serie au fost repartizate bilete în stațiunile: 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Felix, Govora, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Neptun, Olănești, Pucioasa, Saturn, Slănic Prahova, Techirghiol și Vatra Dornei. Repartiția poate fi consultată la sediul instituției, cât și pe site-ul instituției, www.cjparges.ro.

Eliberarea biletelor se face în perioada 3 septembrie – 11 septembrie 2019. Persoanele cărora li s-a alocat bilet de tratament balnear, sunt anunțate prin mesaj scris la numărul de telefon mobil indicat în cerere.

Contributia individuala a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.

În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.

Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii august 2019 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...