Web Analytics
scris joi, 29.08.2019

Primăria Câmpulung se umflă cu încă 22 de angajaţi

Pentru miercuri, 29 august, primarul Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, a pregătit o revoluţie organizatorică a instituţiei pe care o conduce. Acesta propune Consiliului Local să aprobe reorganizarea aparatului propriu şi modificarea organigramei instituţiei administrative, peste douăzeci de noi posturi urmând să fie înfiinţate. Dincolo de redenumirea şi reorganizarea unor compartimente şi servicii, propunerea vizează înfiinţarea a nu mai puţin de unsprezece noi structuri, unele prin transformarea celor deja existente, altele – şapte la număr – fiind compartimente şi servicii noi. În plus, se cere votul pentru stabilirea funcţiei de secretar general al municipiului, un fel de administrator public, ca la judeţ.
În acest an, veniturile proprii ale Câmpulungului sunt estimate la circa 32 de milioane de lei. Pentru funcţionarea administraţiei locale este nevoie de în jur de 40 de milioane de lei, iar jumătate din bani reprezintă cheltuielile cu salariile funcţionarilor şi ale personalului contractual.
C.I.B.

Primăria Câmpulung se umflă cu încă 22 de angajaţi

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...