Web Analytics

articol scris joi, 01 august 2019

Vecinii viitorului bloc al lui Ion Brănescu, lăsaţi în ceaţă şi de Consiliul Judeţean

După ce Primăria Piteşti a ignorat adresa înaintată instituţiei în urmă cu patru luni, activistul de mediu Robertin Rusu a cerut, de data aceasta, Direcției de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Argeș să comunice ce regim de înălţime trebuie să respecte imobilul: parter și trei etaje, cum vrea Ion Brănescu și cum înclină Primăria să încadreze subzona, sau P+1 , aşa cum rezultă din Planul Urbanistic al Piteștiului, aprobat prin HCL 113/1999? Lucrurile n-au fost clarificate însă nici la acest nivel, iar problema a rămas în aceeași nebuloasă convenabilă autorităților locale.
Întrebarea la care Robertin Rusu şi vecinii săi aşteaptă de trei luni un răspuns banal e simplă şi absolut pertinentă: în ce subzonă a P.U.G -ului în vigoare se află construcția propusă de Primărie în Planul Urbanistic de Detaliu pentru numărul 74 de pe strada Gârlei din Pitești, acolo unde ar urma să se ridice viitorul bloc al lui Ion Brănescu, pentru care Primăria Piteşti a făcut o consultare publică cel puţin dubioasă, în care, culmea, nimeni n-a apucat să-şi exprime obiecţiile, deşi ele, evident, există, dacă ne luăm chiar și numai după aceste sesizări.
Adresa ignorată de municipalitate e, de fapt, o revenire, pentru că într-un răspuns anterior Primăria Piteşti ocolește fix numele subzonei (amănuntul care ar clarifica lucrurile), dar susține fără argumente legate de PUZ că s-ar afla în zona de locuințe înalte P+3.
„Pe site-ul Primăriei, la documentația acestui PUD nu apare numele subzonei, arhitectul «uită» să-l menționeze. La celelalte PUD-uri de pe site-ul Primăriei apare clar specificat numele subzonei, la PUD-ul în discuție nu apare! Oare de ce?!? În PUG-ul ce se găsește pe site-ul Primăriei numărul 74 Gârlei se găsește în zona L1E, adică zona de construcții mici, P+1, nicidecum în zona de locuințe înalte P+3, așa cum dv. îmi comunicați oficial în scris sub semnătură proprie!”, le-a transmis Robertin Rusu primarului şi arhitectului-șef al Primăriei.
Potrivit anunţului de intenţie aflat pe site-ul Primăriei, amplasamentul studiat are o suprafață de 1167 m.p. și este situat în municipiul Pitești, pe str. Gârlei, la nr. 74, „în subzona pentru locuințe înalte și funcțiuni complementare”, ceea ce n-ar prea corespunde realităţii, după cum spun cei care locuiesc în vecinătatea terenului pe care se va construi viitorul bloc, pentru că zona este, potrivit PUZ, una de locuinţe mici, case.
De altfel, Primăria a tot bâjbâit pe marginea acestui aspect și când Jurnalul de Argeş a cerut lămuriri legate de regimul de înălțime. După ce a ținut-o cu afirmația că ar fi vorba de P+3, arhitectul-şef al Piteştiului, Cătălin Ghiţă, a admis într-un final că „problema este, așa cum au sesizat și cetățenii, dacă terenul se găsește în zona de locuințe cu regim de înălțime mic sau în zona cu locuințe înalte. Asta e marea întrebare. Ne vom uita pe planșa cu reglementări urbanistice din PUG, ca să identificăm exact. Problema e că PUG-ul este de acum 20 de ani, când nu erau clar identificate zonele”, scăldând (nici nu mai știm pentru a câta oară) răspunsul.

„Viitorul imobil nu respectă PUG-ul Piteștiului”

Robertin Rusu a solicitat Direcției de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Argeș clarificarea aspectelor lăsate în nebuloasă de Primăria Piteşti.
„În lumina ultimelor evoluții negative vizând respectarea normelor urbanistice în dezvoltarea orașului nostru vrem să atragem atenția asupra unui nou viitor imobil ce nu respectă PUG-ul municipiului Pitești, aprobat prin HCL nr. 113/1999. Conform acestui PUG, imobilul de la numărul 74 de pe strada Gârlei se află în subzone L1E de P+1, nicidecum în subzona de P+3, așa cum Primăria orașului Pitești dorește a-l aproba. (…) Suntem convinși că arhitecții Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanism de la nivelul Consiliului Județean Argeș, în frunte cu arhitectul-șef, vor face lumină în acest caz de încălcare a regulilor de urbanism stabilite prin PUG-ul actual valabil. () Vă rugăm să-mi comunicați cât mai urgent ce regulă de construire privitor la regimul de înălțime trebuie să respecte viitorul imobil de la numărul 74 pe strada Gârlei”, cere Robertin Rusu în adresa înaintată Consiliului Judeţean.
Răspunsul primit de la CJ nu clarifică situaţia.
„Comisia Tehnică de Urbanism din cadrul Consiliului Județean Argeș și arhitectul-șef al județului nu au atribuții privind avizarea documentației de urbanism la care vă referiți, aceasta nu a fost analizată în cadrul instituției noastre, drept care nu suntem în măsură să vă furnizăm informațiile solicitate și vă recomandăm ca, pentru clarificarea aspectelor sesizate, să vă adresați autorităților locale competente”, se arată în răspunsul pe care Direcția de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Argeș îl transmite activistului de mediu.
Practic, Robertin Rusu (foto) și vecinii viitorului imobil sunt lăsați în aceeași nebuloasă convenabilă autorităților locale.
„Răspunsul Consiliului Județean este o bătaie de joc. Nu sunt în stare să se uite pe planul de urbanism general al orașului după care ei lucrează și să-mi spună ce regim de înălțime trebuie respectat de o clădire nouă într-o anumită zonă a orașului, căci eu doar asta le-am cerut”, spune Robertin Rusu (foto).

Distribuie!

0 Comentarii

Polonia a făcut șapte schimbări în lot înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a modificat lotul pentru meciurile cu România și Suedia din Liga Națiunilor. Față de convocările din […] Citește!

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!

Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești

Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete