Web Analytics

articol scris joi, 01 august 2019

Grevă de avertisment la AROSA Textile Mărăcineni

Luni, 29 iulie a.c., între orele 12-14, a avut loc o grevă de avertisment la firma AROSA Textile srl din Mărăcineni, principalele nemulțumiri fiind cele salariale, întrucât majoritatea dintre cei aproape 200 de angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă cu puțin peste 1.200 lei în mână. Firma produce rucsacuri de tip militar, întreaga producție mergând la export. Sindicatul de la această firmă este afiliat la Sindicatul Autoturisme Dacia, care este unul dintre cele mai puternice sindicate din România.

„Joi se va declanșa greva propriu-zisă”

Viceliderul SAD, Ion Iordache, prezent la fața locului, a declarat: „Ne aflăm în conflict de muncă deschis la firma AROSA Textile. Negocierile s-au încheiat fără rezultat în urma întâlnirii de la ITM, așa că am declanșat greva de avertisment obligatorie care, conform legilor din România, precede cu două zile greva propriu-zisă. Industria textilă este ramura cel mai prost plătită din România, din toată economia, în contextul în care salariul în țara noastră este printre cele mai mici din Europa. În cele mai multe firme de textile nu există sindicat, iar oamenii sunt exploatați în sistemul fermelor agricole italiene. Se dă salariul minim și apoi în funcție de câte lădițe de căpșuni culege fiecare. Se exportă marfa, se vinde, abia apoi se achită salariile. Este un lucru de neacceptat într-o țară europeană. Așadar, suntem în grevă de avertisment, urmând ca joi, la ora 7, să declanșăm greva propriu-zisă, pe termen nelimitat, în condițiile în care patronul italian refuză orice creștere salarială. Condițiile pe care le cerem noi sunt tichete de masă, adică 11 lei, și 150 lei la salariu. Oamenii, având în vedere inflexibilitatea patronului, au hotărât să stea nelimitat în grevă, chiar și cu riscul ca această fabrică să se închidă. Subliniez, le-am explicat și oamenii sunt conștienți și își asumă riscul ca această fabrică să se închidă”.
Și Gabriela Duminică, liderul de organizație de la AROSA Textile SRL, este la fel de hotărâtă: „Este grevă pe timp nedeterminat, mergem până la capăt, pentru că așa nu se mai poate. Ori se închide firma, ori primim ceea ce ni se cuvine. Suntem exact cum erau negrii pe plantație. Nu avem niciun bonus, nicio primă, pur și simplu nu se mai poate!”.
Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Despăgubiri suplimentare pentru exproprierile de la Aeroportul Otopeni. Guvernul alocă peste 1,6 milioane de lei

Guvernul a aprobat vineri suplimentarea fondurilor pentru despăgubirea unor proprietăți private expropriate în cadrul proiectului strategic de dezvoltare a infrastructurii […] Citește!

Curtea de Argeș. Acțiune fulger lângă licee. Elevi prinși fumând sau consumând alcool

La Curtea de Argeș, Poliția Locală desfășoară, în această perioadă, în colaborare cu Poliția Municipală, o campanie de informare și […] Citește!

Incendiu suspect în Giurgiu: șapte utilaje și vehicule au ars în curtea unei firme

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă în curtea unei societăți comerciale de pe șoseaua Portului […] Citește!

Dani Coman s-a împăcat cu suporterii Rapidului şi tot stadionul l-a aplaudat

În minutul 14 al confruntării dintre Rapid şi FC Argeş, din cadrul etapei a zecea din SuperLiga, s-a petrecut un […] Citește!

Gemini a ajuns în trei sisteme externe fără autorizație. Google spune că IA a confundat testul cu mediul real

Google a dezvăluit un incident în care modelul de inteligență artificială Gemini a accesat fără autorizație trei sisteme informatice din […] Citește!

Crainicul arenei din Giuleşti, amintiri despre Nicolae Dobrin şi Gheorghe Dinică

O poveste despre prietenie și fotbal a fost readusă în decorul Giuleștiului, vineri, 18 septembrie, înainte de meciul Rapid - […] Citește!

Cât timp trăiesc românii după pensionare. Diferențe importante între România și restul Europei

Românii au, în medie, mai puțini ani de viață după atingerea vârstei de pensionare decât locuitorii celor mai multe state […] Citește!

Asta da performanță! Marian Tănăsie (79 ani), locul 3 la C.E. de Alegare Montană! Promite medalii și la Balcaniadă

Rezultat remarcabil al atletului veteran piteștean Marian Tănăsie (79 de ani) la Campionatul European de Alergare Montană desfășurat la Râșnov […] Citește!

Bogdan Andone, atac dur după Rapid – FC Argeș 3-1: „Nu suntem respectați. Sunt puncte care ne-au fost luate”

Rapid s-a impus cu 3-1 în fața lui FC Argeș, iar echipa piteșteană a ajuns la șase meciuri consecutive fără […] Citește!

Trafic aerian suspendat pe aeroportul din Luxemburg după apariția unor drone. Ce s-a întâmplat

Activitatea aeroportului din Luxemburg a fost suspendată temporar în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mai multe drone au […] Citește!

Spectacol de revistă la Pitești. Poftiți la teatru!

Cupidon, zeul iubirii, e pregătit. Dar oare știe în ce se bagă? Sâmbătă, la ora 19:00, îl vedem pe scena […] Citește!

Argeș. Condamnat pentru act sexual cu un minor, a ajuns la pușcărie

Polițiștii Secției Rurale Leordeni au pus în aplicare, joi, 17 septembrie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!