În perioada 1-4 august, județul Argeș găzduiește Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe pentru Juniori U23 Sprint, la Complexul Sportiv Național CNS Bascov – Budeasa. Deschiderea oficială va avea loc în data de 31 iulie, de la ora 19, în Piața Vasile Milea din municipiul Pitești, unde delegațiile de sportivi din peste 60 de țări pe pe întregul mapamond vor defila, în acordurile Fanfarei „Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș. Competiția se va desfășura în perioada 1-4 august, la Baza Nautică Bascov – Budeasa, cu începere de la ora 8.30, accesul publicului fiind liber.
Considerat drept cel mai important eveniment al sporturilor nautice găzduit de România, acest campionat mondial, organizat de Federația Română de Kaiac-Canoe, International Canoe Federation, Ministerul Tineretului și Sporturilor, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Comunei Bascov și Primăria Comunei Budeasa, reunește peste 1500 de kaiaciști și se află deja la a doua ediție în Argeș, prima dată fiind organizat în anul 2017.
M.S.
Dan Petrescu a revenit cu o victorie pe banca CFR-ului
Dan Petrescu a revenit cu un succes pe banca celor de la CFR Cluj. Ardelenii s-au impus în...
06.05.2024 15:19
0 Comentarii