Centrul Europe Direct, din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, a lansat o nouă serie de dezbateri cu cetățenii argeșeni despre viitorul Europei.
Prima dezbatere, organizată în luna iunie a acestui an, a avut loc în comuna Rucăr, în colaborare cu Biblioteca Comunală Rucăr, și s-a concentrat asupra modalităților în care Europa își poate modela viitorul, cu noi orientări de politică și noi priorități: o Europă care protejează, o Europă competitivă, o Europă echitabilă, o Europă durabilă, o Europă influentă. Participanții, cadre didactice, reprezentanți ai administrației publice locale, asistenți sociali, pensionari, și-au exprimat preocupările, speranțele și așteptările, completând chiar și consultarea online despre viitorul Europei, direct din aplicația de mobil edarges.ro.
Ionela Panait

Olandezii au virat 5,7 milioane de euro în contul Muzeului Național de Istorie pentru tezaurul furat
Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru cele patru obiecte de patrimoniu...
0 Comentarii