Web Analytics
scris miercuri, 04.07.2012

Ion Georgescu

Ziua de 1 iulie 2012 va rămâne în memoria locuitorilor din Mioveni, dar și a argeșenilor, prin sfințirea unui lăcaș de cult monumental. Este vorba despre Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a cărei piatră de temelie a fost așezată în anul 1992, pe vremea fostului primar Ion Stanciu. Edificiul este placat cu marmură albă şi bej-aurie, decorul este de inspiraţie bizantină din secolul al XIV-lea, iar dimensiunile sunt impresionante, având o înălțime de 40 de metri, lungime 65 de metri, lățime în naos de 36 de metri şi o capacitate de aproximativ 1.500 de locuri. Între cei care s-au zbătut să înalțe la Mioveni cea mai mare catedrală din sudul României se numără regretatul Vasile Costescu, dar și actualul primar Ion Georgescu, cel care a desăvârșit-o. Pentru că orașul Mioveni are acum un loc de rugăciune impozant, care va atrage nu numai credincioșii, dar și turiștii din toată țara, Jurnalul de Argeș îl declară pe Ion Georgescu – Omul săptămânii.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Mirela Dinu Popescu

Săptămâna trecută, piesa „Mâine poți fi TU”, pusă în scenă de elevii Liceului „Dinu Lipatti”, pe...

Vlad Oprescu

Pompierul argeșean Vlad Oprescu a reprezentat cu mândrie România la EuroGames112, competiție...

Ștefan Tonghioiu

Pompierul argeșean Ștefan Tonghioiu a urcat din nou pe podium la campionatul mondial de tenis de...

Mihai Coteț

Săptămâna trecută, Piteștiul a devenit un centru al dialogului economic prin Argeș Invest, un...

Gabriel Niță

Filarmonica Pitești a împlinit 19 ani de existență, e deja majoră, a crescut frumos, are...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...