„1919 – aprilie, 12. Se naște Elena, singura fiică a lui Ion (Iancu) Arnăuțoiu și a Laurenției. S-a căsătorit în 1938 cu Florea Ion (1909-1998), profesor de istorie la Liceul «Dinicu Golescu» din Câmpulung Muscel. Au avut împreună un fiu, Viorel (1939-2017). Elena Ion s-a remarcat prin verticalitatea morală cu care a făcut față celor două condamnări pe care le-a suferit (prima de doi ani și două luni și a doua de patru ani, cu confiscarea averii, după arestarea fraților ei, Toma și Petre, în 1958).

S-a remarcat prin dragostea față de familie, după 1990 evocând în interviuri și în cartea «Povestea familiei Arnăuțoiu din Nucșoara» experiența tragică a familiei sale. A inițiat ridicarea unor monumente dedicate Grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara (la Câmpulung și Nucșoara) și militează în continuare pentru păstrarea memoriei familiei Arnăuțoiu. Pentru atitudinea ei demnă a fost decorată de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Serviciul Credincios (în grad de Cavaler – 2016), de Patriarhia Română cu Crucea Patriarhală (2017) și de Episcopia Argeșului și Muscelului cu Medalia Sfânta Muceniță Filofteia (2018).”
Extras din „Tabel cronologic”, în volumul „Povestea familiei Arnăuțoiu.
Relatări de Elena Ion Arnăuțoiu”, ediție de Ioan Crăciun, Ars Docendi, 2019
Respectul nostru, urări de sănătate și o reverență în fața felului în care le duce pe toate și la centenar!
Ioan Crăciun și echipa Editurii Ars Docendi
A consemnat Cristian Vasile
P.S. Echipa redacțională a Jurnalului de Argeș alătură omagiile!



0 Comentarii