Web Analytics
scris joi, 14.03.2019

Lavinia Năstase a picat cu un ruşinos 5.99 examenul de evaluare

Nemaivăzut, nemaicrezut, nemaiîntâlnit! Lavinia Năstase n-a trecut la examenul de evaluare ca manager al Centrului Cultural și oamenii din Ștefănești n-au ieșit cu furci și topoare în apărarea ei, așa cum ea însăși îi amenințase pe membrii comsiei că se va întâmpla în caz că va pica. Doar un rușinos 5,99 a reușit să scoată doamna manager al Centrului de Cultură din orașul Brătienilor. Dezastruos, dar nu neașteptat. Cu siguranță că până și Ion I.C. Brătianu s-a răsucit în mormânt când a văzut cât a obținut cea care-i folosea numele în exces pe toate afișele și pe toate gardurile. Însă răzbătătoare, așa cum o știm, Lavinia Năstase nu s-a lăsat și a făcut contestație. Întâmplător sau nu, membru în comisia de contestație a fost desemnat Nicolae Poghirc, managerul de la Teatrul ”Alexandru Davila”. Numai că acesta s-a retras pe ultima sută de metri, invocând probleme familiale. Îl înțelegem. Așa că, până la găsirea unei persoane dispuse să îl înlocuiască pe Poghirc, conducerea Centrului Cultural Ștefănești este în continuare sub semnul întrebării.
Ceea ce nu știe Lavinia este că, în ciuda blestemelor cu care a ”gratulat-o” pe fosta ei prietenă, primărița Ioana Dumitru, aceasta nu îi poartă pică și se roagă pentru sănătatea ei, inclusiv cea mintală. Deși e bine de știut că Argentina Culcuș e numele vehiculat de tot mai multe persoane ca fiind foarte potrivită să preia frâiele Centrului Cultural, înlocuind-o pe Lavinia. Însă ce va fi la final, asta numai Dumnezeu (cel invocat atât de des de Lavinia) poate să știe.
(ELECTRO-CUTARE)

Lavinia Năstase a picat cu un ruşinos 5.99 examenul de evaluare

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...