Web Analytics
scris joi, 07.03.2019

Jandarmeria Argeș va supraveghea ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi reînhumat sâmbătă, 9 martie, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Ceremonia militară și religioasă va începe la ora 12:00.

Jandarmeria Argeș va supraveghea ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea

Gheorghe Lupescu, inspector șef al Jandarmeriei Argeș, a precizat, într-o conferință de presă, că va conduce unitatea care va supraveghea evenimentul de înhumare a osemintelor regelui Carol al II- lea. Cu acest prilej, va fi folosit pentru prima dată centrul de comunicații mobil VW Transporter T6, o autospecială unică în dotarea Jandarmeriei Române, aflată în dotarea Jandarmeriei Argeș.

Prefectul Emilian Dragnea a făcut apel la decență pentru cei care vor participa la evenimentul de la Curtea de Argeș, estimând că  participarea va fi în jur de 4000 persoane. Tot în cadrul conferinței, a fost prezentată și noua purtătoare de cuvânt- Luiza Ciobănescu, care va lucra în echipă cu Flavius Tănase, purtător de cuvânt IJJ Argeș din septembrie 2018. 

Sicriul cu osemintele regelui Carol al II-lea se află de 16 ani într-o capelă din curtea Mânăstirii Curtea de Argeş. Regele Carol al II-lea a murit în exil, în Portugalia, pe 4 aprilie 1953 şi abia în 2003 a fost repatriat în România. În acest an, vor fi aduse la Curtea de Argeş şi rămăşiţele reginei Elena din Elveţia şi cele ale principelui Mircea de la capela Castelului Bran.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...