Secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, președinte ALDE Pitești, a atacat demersul PNL Argeș care încearcă să cumuleze o bază de date a cetățenilor din Argeș, invocând o strângere de semnături pentru extinderea rețelei de alimentare cu gaze în comune.
„Am aflat cu surprindere că PNL Argeș a fost lovit brusc de grija rețelei de gaze în localitățile unde aceasta nu există. Cunoscându-i pe acești așa-ziși politicieni, sunt convins că acest demers nu e decât o încercare de a-i păcăli pe cetățeni și de a obține o bază de date. Ca și cum nu ar fi fost suficient, în acest scop PNL își arogă din nou lucruri pe care nu le-au făcut domnii din acest partid. Nu PNL este partidul care a modificat legea energiei electrice și a gazelor naturale prin care s-a transferat statutul de Concendent de la Ministerul Energiei către Autoritățile Locale. Responsabili pentru aceste modificări sunt parlamentarii Coaliției PSD-ALDE. Cred că este o dovadă de demagogie crasă să ieși acum și să te lauzi cu aceste modificări de legi și să începi o campanie mascată de strângere a unei baze de date personale a cetățenilor din Argeș. Condamn cu tărie acest demers. Primăriile pot strânge astfel de semnături, așa cum a făcut, de altfel, Primăria din Mioveni”, a precizat președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei.
M.S.

Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica, actualul șef al Corpului de control al premierului
Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica, actualul șef al Corpului de control al...
0 Comentarii