Născut în 1906 în oraşul Galaţi, Mihail Stelescu şi-a trăit tinereţea adorându-l pe Corneliu Zelea Codreanu, fiind considerat de acesta o mare speranţă a legionarilor. A fost numit comandant legionar, iar după alegerile din iulie 1932, a devenit, la 26 de ani, cel mai tânăr parlamentar român. În 1933 a fost numit conducător al Organizaţiei legionare de tineret.
Atât succesul în Parlament, cât şi în cadrul mişcării legionare a creat un conflict între el şi Căpitan, sfârşit prin excluderea sa din mişcarea legionară la 25 septembrie 1934, suspectat că ar fi pus la cale asasinarea acestuia. În același an a înființat organizația „Cruciada Românismului”, cu principii aproape identice mișcării legionare. Din acel moment conflictul a intrat în linie dreaptă, „tânăra speranţă” având curajul sinucigaş de a-l înfrunta deschis pe cel care-i fusese mentor până nu demult. A fost învinuit de înaltă trădare şi condamnat la moarte de un juriu de onoare condus de generalul Cantacuzino – Grănicerul. Cu toate acestea, el nu a contenit atacurile dure la adresa Căpitanului: „…Îţi scriu, domnule Codreanu, ca un om care a crezut 10 ani în vorbele-ţi mincinoase, dar care n-am înţeles să mă înham la carul d-tale de sânge, pentru a promova un criminal!”.
Ameninţările legionarilor se înteţeau. Stelescu a intrat în panică. De teamă, la începutul lunii iulie s-a internat la Spitalul Brâncovenesc şi inevitabilul s-a produs. La 16 iulie 1936, o bandă formată din zece legionari a pătruns în sala unde era internat Mihail Stelescu, ucigându-l cu 38 de gloanţe. Apoi i-au ciopârţit trupul cu topoarele, au dansat în jurul cadavrului după un ritual numai de ei ştiut, şi-au lins sângele de pe mâini, s-au sărutat, s-au închinat şi au plâns de bucurie. Greu de crezut. Trebuie amintit faptul că majoritatea erau studenţi. Unii chiar la Teologie. Grupul celor zece a intrat în legenda legionară sub denumirea de „Decemviri”, fiind martirizați într-un calendar legionar așa-zis creștin.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii