Web Analytics

articol scris joi, 06 decembrie 2018

Paradă fără tancuri, în oraşul şcolii de tancuri

Parada de Centenar din centrul Piteștiului s-a încadrat în aceeași notă de mediocritate ce a cuprins ca o plagă administrația județului și clasa politică. Un șef de garnizoană slab sau dezinteresat și un prefect în aceeași notă, care i-a ținut isonul. Aceleași figuri viclene de parlamentari cărora le curgea din buzunare untura de la funcții și aceiași demnitari cu cardurile doldora de salarii mărite indecent. Cu toții afectați, chipurile, de măreția evenimentului. Păcat de sutele de copii cu suflete curate care au rebegit de frig în Piața Vasile Milea să poată vedea tancurile și tehnica militară, atâta câtă avem, însă au plecat dezamăgiți.
Cumplită ironie a sorții! În orașul care are o Școală de Tancuri și care a format în timp elita acestei arme în România, parada care marca o sută de ani de la Marea Unire s-a desfășurat fără tancuri. Măcar de-ar fi luat prefectul un tanc de jucărie pe care să-l tragă de ață în timp ce trecea în revistă garda de onoare și tot era ceva! Aproape că nici nu mă interesează scuzele puerile cum că toate tancurile ar fi fost ”rechiziționate” de București pentru parada de la Arcul de Triumf sau că primarul Ionică n-ar fi acceptat tehnică grea de luptă ca să nu se strice pavelele de pe centru. La Centenar, Argeșul a arătat ca un județ slab, întors în timp cu încă o sută de ani de la Marea Unire. Nu un județ în vână, ci unul încremenit în concepții feudale și dominat de boierii PSD care dau fuga să se tragă în poze cu o prostime de care râd și pe care o disprețuiesc imediat ce blitzurile fotoreporterilor se opresc. D’aia n-avem de niciunele la capitolul infrastructură și investiții majore și nu ne putem compara nici măcar cu Dâmbovița, Olt sau Teleorman, că de Craiova, Ploiești sau Cluj nici nu îndrăznesc să amintesc. Suntem conduși de mediocri al căror singur ideal e să se lipească cu superglue de niște funcții care să le aducă o pensie îndestulătoare. Nimic pentru județ, totul pentru confortul și bunăstarea lor.
În timp ce Olguța Vasilescu pornește drumul expres Pitești-Craiova, deputata Simona Bucura Oprescu își taie buclele în scop caritabil și apoi le pozează pe Facebook, într-un exercițiu de PR ce a eclipsat chiar și Flacăra Centenarului a lui Dan Manu. Avem de a face cu două școli de gândire fundamental opuse. Olguța scrie istorie pentru Craiova, Simona își taie coada de cal, gen Iulia Timoșenco, pentru like-uri. Să ne mai mirăm de ce Argeșul e pe nicăieri și Craiova ia viteză de rachetă? Nu. Iar faptul că n-am reușit să organizăm o paradă cu tancuri în patria tancului românesc, așa cum e cunoscută Școala de la Pitești, cred că spune totul despre noi ca județ și despre cine ne reprezintă.

Distribuie!

0 Comentarii

S-a dat drept magistrat și ar fi încasat 50.000 de euro pentru a promite soluții favorabile în dosare penale

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Monariu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut după ce ar fi pretins că […] Citește!

„Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni. Intrarea este liberă

Joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, va fi prezentat în […] Citește!

Alertă de securitate la Casa Albă. Două persoane au fost arestate după incidente separate

Două persoane au fost arestate luni, 9 noiembrie, în apropierea Casei Albe, după două incidente de securitate produse în zona […] Citește!

Hunedoara. Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng. Zăpada a depășit 30 de centimetri

În noaptea dintre luni, 9 spre marți, 10 noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu […] Citește!

Topoloveni. A plecat de acasă. L-ați văzut?

Marți, 10 noiembrie, polițiștii dinTopoloveni au fost sesizați că, în ziua anterioară, ȘERBAN MIHAI-CĂTĂLIN, în vârstă de 41 de ani, […] Citește!

Pitești. Spectacol de 1 decembrie. Intrarea este liberă

Marți, 1 decembrie 2026, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, are loc, începând cu ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, un […] Citește!

Curtea de Argeș. Noi medici la Spitalul Municipal

Echipa de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) are trei medici specialiști angajați la Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea […] Citește!

BCR, amendată cu 577 de milioane de lei în dosarul ROBOR. Instanța a respins cererea de suspendare

Banca Comercială Română (BCR) nu a obținut suspendarea executării amenzii aplicate de Consiliul Concurenței în dosarul ROBOR. Curtea de Apel […] Citește!

O femeie a dat Vinted în judecată după ce a rămas fără acces la aproape 6.000 de lire sterline

O femeie din Marea Britanie a ajuns în instanță după ce nu a mai putut retrage aproape 6.000 de lire […] Citește!

Polonia, în alertă înaintea meciului cu România. Polonezii se tem că ar putea rata EURO 2028

Naționala României va întâlni Polonia și Bosnia în ultimele două partide din actuala ediție a Ligii Națiunilor, programate pe 14, […] Citește!

Câmpulungean prins cu 131 km/h în localitate! Poliția nu l-a iertat

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Câmpulung, care […] Citește!

Bilanț uriaș după Operațiunea „Jupiter 6”: Aproape 1.700 de percheziții, 37 de arestări și prejudicii de sute de milioane de lei

O săptămână de percheziții și anchete desfășurate în întreaga țară s-a încheiat cu un bilanț de amploare pentru procurorii și […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete