Web Analytics
scris joi, 29.11.2018

Duşmanii din umbră – bolile cardiovasculare şi cancerul

Luni, 19 noiembrie, la Biblioteca Județeană Argeș, sute de piteșteni s-au întâlnit cu medicul cardiolog, conf. univ.dr. Adrian Tase, și cu oncologul Anca Tase, care au transmis celor interesați, într-o manieră colocvială, informații de specialitate ușor asimilabile. Reamintim că bolile cardiovasculare și cancerul sunt primele două cauze de mortalitate în România și în lume.
Domnii doctori sunt coautorii lucrării „Managementul competitiv medical” (2001) și a două lucrări de cardiooncologie, prezentate la summiturile de la Wastington, în 2014 și 2017. În timpul prelegerii, au fost evidențiați factorii de risc pentru ambele cazuri, rezultați în totalitate din condițiile actuale de viață: fumatul, alcoolul, obezitatea, alimentația, poluarea. Au fost enumerate principalele tipuri de boli, pe grupe de risc, sex și vârstă. Invitații au prezentat, cu titlu informativ, tendințele în cercetarea cardiooncologică, având ca țintă tratamentul personalizat, ca urmare a cercetărilor întreprinse pe mapamond, aceasta în ciuda faptului că adevărata cauză a cancerului nu se cunoaște.
Un moment deopotrivă necesar și solicitat l-a constituit dialogul dintre cei doi specialiști și public.
Simona Nagîţ

Duşmanii din umbră – bolile cardiovasculare şi cancerul

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...