Web Analytics

articol scris joi, 08 noiembrie 2018

Punct final în dosarul triplei crime de la Stoeneşti. Scenariul groazei care i-a convins pe judecători

# Prim-procurorul Marius Ştefan (foto): „Ne aşteptam la o hotărâre de condamnare”

Decizia Curții de Apel Pitești i-a găsit în cele din urmă vinovați pe Vasile și Dorel Durleci. Sentința Curții a răsturnat-o pe cea a Tribunalului, care-l găsise vinovat pentru triplul asasinat de la Stoenești doar pe Laurențiu Durleci, nu și pe fratele și tatăl său. Această soluție definitivă, dată în unanimitate de un complet de trei judecători, a confirmat așteptările Parchetului, care ceruse, încă de la început, ani grei și pentru ceilalți doi membri ai familiei Durleci. Astfel, Doru Vasile Durleci (în vârstă de 24 ani) a primit pedeapsa de 20 ani şi 8 luni închisoare, iar tatăl acestuia, Dorel Durleci (în vârstă de 48 ani), a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de pușcărie. Vă prezentăm în continuare un interviu cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Marius Ștefan.

# Vă așteptați ca, după decizia instanței de fond, care îi achitase pe cei doi, și, ulterior, după un complet de divergență, Curtea de Apel să decidă, totuși, condamnarea lui Vasile și a lui Dorel Durleci?
Prim-procurorul Marius Ştefan: Ne așteptam să fie pronunțată o hotărâre de condamnare, motiv pentru care am și declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, pe care noi am considerat-o nelegală și netemeinică în sensul achitării celorlalți doi inculpați.
# Care credeți că a fost argumentul suprem care l-a făcut pe judecătorul care, inițial, când s-a ajuns la complet de divergență, îi considerase nevinovați pe cei doi să se răzgândească?
Prim-procurorul Marius Ştefan: Asta numai din motivarea hotărârii o putem afla, dar, în situații de genul acesta, când se judecă în complet de divergență, se readministrează anumite probe pentru că, procedural, este necesar ca și cel de-al treilea judecător care intră în complet să poată să palpeze probele principale. Aici nu sunt în măsură să spun ce l-a determinat pe al doilea judecător din primul complet să-și schimbe hotărârea în sensul condamnării celor doi inculpați.

„Toți trei au plecat în noaptea respectivă înarmați…”

# Acum, dosarul este închis, aveți de partea dvs. o hotărâre definitivă, spuneți-ne cum arată tabloul general al triplului asasinat de la Stoenești, despre care se vorbește de mai bine de doi ani.
Prim-procurorul Marius Ştefan: Exact cum am arătat în rechizitoriu: toți trei au plecat în noaptea respectivă înarmați cu obiecte tăietor-înțepătoare către locuințele victimelor, pentru a duce la îndeplinire planul de răzbunare. Inițial, Durleci Laurențiu și Durleci Vasile s-au îndreptat către camera în care dormea victima Durleci Laurenția împreună cu fiica acesteia, iar Durleci Dorel a rămas în dreptul scărilor de acces.
Durleci Laurențiu și Durleci Vasile au pătruns în camera în care se afla victima și au început să o lovească în mod repetat cu cuțite, fără ca victima să poată să riposteze în vreun fel.
Alerați de strigătele fiicei lor, victimele Tinca Filip și Tinca Narcisa, care dormeau într-o cameră alăturată, s-au trezit, au aprins becurile din încăpere și din exteriorul acesteia și s-au îndreptat către camera acesteia. Durleci Laurențiu și Durleci Doru Vasile i-au aplicat și lui Tinca Filip lovituri la nivelul gâtului, toracelui și spatelui. Victima s-a prăbușit pe podea, sângerând abundent. Laurențiu Durleci a agresat-o și pe Tinca Narcisa, producându-i multiple plăgi tăiate și înjunghiate la nivelul feței și corpului. A reușit totuși să o ia pe fetiță în brațe și să fugă cu aceasta la martora Durleci Marsilia, căreia i-a încredințat copilul. Durleci Laurențiu și Durleci Vasile, ajutați de Durleci Dorel, au târât-o pe Durleci Laurenția de păr, de mâini și de picioare în curtea gospodăriei, acolo unde, lângă un atelaj, i-au aplicat din nou, toți, mai multe lovituri cu corpuri tăietor-înțepătoare. Victima a încercat să scape de lovituri, s-a deplasat câțiva metri în direcția porții, dar s-a prăbușit și a rămas inconștientă. În continuare, cei trei, înarmați fiind, s-au deplasat către locuința lui Durleci Paul, tot cu intenția de a-l omorî, considerându-l, alături de Tinca Narcisa, principalul vinovat de stările tensionate dintre cele două familii.
I-au aplicat și lui mai multe lovituri ce au condus ulterior la decesul acestuia. Apoi, alertați de strigătele de ajutor ale unei martore, au fugit de la locul faptei.

„Au putut să parcurgă o distanță apreciabilă”

# Când presupuneți că au ascuns armele crimei, care nu au fost, totuși, găsite?
Prim-procurorul Marius Ştefan: Ei nu au fost găsiți la fața locului, ci departe. Au putut să parcurgă o distanță considerabilă. Având în vedere că, dacă premeditezi săvârșirea unei astfel de fapte, întotdeauna te gândești și cum să scapi de eventualele obiecte, având în vedere timpul scurs de la momentul săvârșirii faptelor până la momentul în care aceștia au fost depistați, drumul parcurs de către aceștia, pe care au putut scăpa de anumite obiecte, a fost dificil să le găsim. Noi am făcut căutări specifice, încercând să urmăm traseul pe care l-ar fi făcut aceștia, pentru că noi n-am avut decât hainele pe care Laurențiu Durleci le-a pus la dispoziție. Hainele celorlalți doi noi nu am putut să le examinăm!
# Aveți emoții în cazul unei posibile viitoare plângeri la CEDO din partea apărării celor doi?
Prim-procurorul Marius Ştefan: Din punctul nostru de vedere, procesul penal se încheie în acord cu dispozițiile Codului de Procedură Penală, prin pronunțarea Curții de Apel, prin hotărâre definitivă. Dacă inculpații aleg să uzeze de alte metode, este opțiunea lor.

Avocatul celor doi spune că va face plângere la CEDO

Florentin Sorescu: „Ce a făcut această instanţă de judecată este o rușine! Și nu pentru că și-au format o altă convingere, ci pentru că au respins solicitarea de probe care arată în mod irefutabil faptul că Durleci Vasile și Durleci Dorel erau acasă în momentul comiterii triplei crime. Asta nu e justiţie, asta e alba-neagra cu vieţile oamenilor. Le doresc acestor magistraţi care au admis apelul parchetului să aibă parte de aceeași judecată cum au făcut ei, dacă o fi și o fi ca în lumea asta să existe un Judecător.
În ceea ce mă privește, vă asigur că am făcut și voi face în continuare tot ce este omenește posibil ca acești oameni să-și afle dreptatea. Deja am introdus contestaţie în anulare pentru că nu au fost audiaţi în complet de trei, deși legea obligă la acest lucru, cu solicitarea de a fi administrate probele cerute în apărare. Totodată, voi sesiza Înalta Curte de Casaţie și voi face plângere la CEDO pentru că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin respingerea probelor solicitate de apărare și prin faptul că anchetatorii au ascuns probe. Aceste lucruri nu vor rămâne așa, vă asigur!…

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete