Web Analytics
scris luni, 05.11.2018

Incendii în Buzoești, Costești, Ștefănești, Valea Iașului și Curtea de Argeș

În ziua de 04.11.2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la mai multe incendii.

Incendii în Buzoești, Costești, Ștefănești, Valea Iașului și Curtea de Argeș

Astfel, un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în localitatea Buzoești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Au ars aproximativ 700 mp de vegetație uscată și 8 plute, la bază.

Un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în localitatea Costești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Au ars aproximativ două ha de vegetație uscată și mărăciniș.

Două echipaje cu două autospeciale cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit în localitatea Ștefănești, strada Gării, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie dezafectată. Au ars: magazia pe o suprafață de aproximativ 24 mp și 2 mp din acoperișul unei magazii alăturate.

Un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au intervenit în localitatea Valea Iașului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o afumătoare. Au ars: afumătoarea construită din lemn pe 5 mp, 10 kg de carne, 10 kg cașcaval și 500 kg plante furajere.

Două echipaje cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au intervenit în municipiul Curtea de Argeș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din lemn. Au ars: locuința din lemn pe o suprafață de aproximativ 30 mp și bunurile din interior.

Distribuie!

0 Comentarii