Web Analytics

articol scris joi, 04 octombrie 2018

Adriean Asan, Lactag: „Intrarea statului în acţionariatul nostru ar fi benefică”

Noua legislație promovată de Guvernul României cu privire la regimul insolvenței aduce o serie de noutăți pentru firmele aflate în această situație, printre aceste noutăți numărându-se și posibilitatea ca statul să devină acționar în acele societăți comerciale aflate în insolvență, dar care au șanse reale de redresare. Una dintre companiile argeșene care se confruntă la ora actuală cu insolvența este Lactag SA Costești, unul dintre cei mai importanți procesatori de lapte nu doar la nivel județean, ci pentru toată partea de sud a țării. Cum este afectată sau ajutată această societate cu istorie și nume în peisajul economic argeșean de noile prevederi legislative privind insolvența ne-a explicat Adriean Asan, managerul Lactag SA.

„Nu doar statul, ci majoritatea creditorilor ar trebui atraşi în acționariat”

„Lăsând la o parte faptul că nu am fost niciodată asociați cu statul și nu avem această experiență și trecând și peste renumele nu tocmai bun al statului român ca partener de afaceri, vreau să vă spun că, dintr-un anumit punct de vedere, un astfel de demers este benefic pentru o societate aflată în insolvență. Și nu doar statul ar trebui să intre în acționariat, ci și majoritatea creditorilor ar trebui atrasă în acționariatul firmei. De ce spun asta? Insolvența intervine atunci când o firmă ajunge în incapacitate de plată cauzată de lipsa lichidităților, lipsă de lichidități care duce la acumularea de datorii și întârzieri de plată semnficicative. Așadar, insolvența însemnând practic datorii greu de plătit către stat și parteneri, aceste datorii pot fi transformate în acțiuni ale companiei și achitate prin intrarea în acționariat a statului și a creditorilor, bineînțeles acei creditori care acceptă acest lucru. Noi chiar vrem să propunem ca acest lucru să fie adoptat, pentru că el este benefic pentru toate părțile. În cazul unei societăți ca a noastră, de exemplu, care este societate publică listată la Bursă, creditorii deveniți acționari își pot vinde ulterior acțiunile și recupera banii sau pot obține chiar profit. În concluzie, da, intrarea statului în acționariatul nostru ar fi benefică, este de ajutor, cu condiția ca statul să nu devină acționar majoritar, dar, din câte știu, așa ceva nu se poate. Mai mult, noi propunem și susținem ca și creditorii, dacă sunt de acord, să poată deveni acționari, fiecare în aceeași proporție în care se află la masa credală”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, managerul Lactag SA.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete