Web Analytics
scris joi, 25.11.2010

Violenţa, combătută în şcoala din Ungheni

Săptămâna Educaţiei Globale, derulată în perioada 15-21 noiembrie, a fost marcată, aşa cum se cuvine, la Şcoala cu clasele I-VIII din Ungheni. Evenimentele organizate de cadrele didactice s-au axat în principal pe combaterea violenţei, întrucât tema proiectului naţional de anul acesta s-a numit „Pacea”. Astfel, pe tot parcursul săptămânii, profesorii au încercat să-i facă pe copii să înţeleagă ce este violenţa, care sunt factorii ce o determină, care sunt conflictele la nivel individual, la nivel de grup, naţional sau global. Receptivi la mesaj, elevii claselor I şi a II-a au realizat o machetă sugestivă, elevii claselor a III-a, a IV-a şi a V-a au organizat o expoziţie de colaje şi desene cu tematică pacifistă, elevii claselor a VI-a şi a VII-a au desfăşurat un concurs sportiv interactiv, iar elevii clasei a VIII-a au participat activ la sesiunea de comunicări  Pace şi nonviolenţă pentru toţi copiii lumii. Temele abordate au fost: Pacea prin ochi de copil (prof. Chiţă Gherghina, inst. Safta Felicia – Nicoleta), Pacea în culori (prof. Chiţu Nicolae, înv. Stancu Corina, prof. Molea Melania),  Educaţie pentru sport. Sportul şi combaterea violenţei (prof. Franţescu Liliana, prof. Bran Simona – Andreea), Contribuţia României la Pacea Internaţională (prof. Stan Vasile), The greatest gift of humanity – world peace (prof. Iordache Carmen).

Violenţa, combătută în şcoala din Ungheni

Copii din Ungheni au lansat spre cer porumbei albi

O altă serie de activităţi în cadrul acestor manifestări au fost prezentările în PowerPoint, recitalurile de poezii, scenele de teatru şi prezentarea de referate. Momentul cu adevărat simbolic şi emoţionant a fost acela când copiii au lansat în zbor porumbei albi. Despre modul cum s-a derulat întreg ciclul de evenimente, directorul şcolii, profesorul Valentin Franţescu, a ţinut să-i felicite atât pe profesori, cât şi pe elevi, pentru toată munca depusă, considerând „Săptămâna Educaţiei Globale” o reuşită a şcolii din Ungheni. Tot cu această ocazie, directorul Franţescu a mulţumit şi administraţiei locale, conduse de primarul Iulian Miu, care a realizat în Ungheni una dintre cele mai moderne baze sportive din judeţ şi de care beneficiază din plin elevii din localitate.

Primarul Iulian Miu: „Le mulţumesc profesorilor, părinţilor şi elevilor”

La rândul său, primarul comunei, Iulian Miu, ne-a declarat: „Sunt convins că, pe lângă orele de şcoală, acest gen de activităţi vor influenţa pozitiv comportamentul elevilor noştri. Le mulţumesc pe această cale profesorilor, elevilor, dar şi părinţilor, care au înţeles că numai împreună îşi pot pune amprenta, de multe ori definitiv, pe modul de formare a personalităţii tinerilor din Ungheni. În ceea ce priveşte Primăria din Ungheni, îi asigur pe toţi că vom acorda tot sprijinul necesar şcolilor şi elevilor, ori de câte ori vom fi solicitaţi”.     (M.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...