Reşedinţa de vară a patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române a fost locul în care sâmbăta trecută s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Mai-marele bisericii noastre a fost primit cu flori la Schitul Dragoslavele şi le-a vorbit pelerinilor veniţi din toată ţara despre valorile creştine ale poporului român, după care i-a binecuvântat pe toţi şi le-a urat succes la şcoală tuturor copiilor. După slujbă, patriarhul Bisericii Ortodoxe a dăruit schitului un set de vase sfinte liturgice realizate la atelierele Patriarhiei Române şi mai multe cărţi, toate primite de stareţul arhimandrit Pavel Toderiţă. Schitul Dragoslavele a fost loc de odihnă şi cugetare pentru primul patriarh al României Mari, Miron Cristea, ulterior găzduindu-i şi pe Justinian Marina şi pe ceilalţi patriarhi români. Acest lăcaş de cult nu ţine de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, ci direct de Patriarhia Română.
C.I.B.

Vijelia face prăpăd! Pompierii intervin în Argeș
În contextului codului portocaliu de vreme rea, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină...
0 Comentarii