Cristian Dolofan a devenit anul trecut, prin Dolo Trans Olimp, cel mai mare client de camioane Mercedes-Benz, potrivit Business Magazin. Compania sa deţine 320 de structuri (prelate şi transportoare) şi va achiziţiona până la sfârşitul anului încă 80 de camioane noi, devenind astfel unul dintre cei mai mari transportatori din România. Cu 400 de camioane, Cristian Dolofan concurează cu nume grele din industrie, cum ar fi Ion Lazăr de la Internaţional Lazăr Company, care are 700 de camioane. Compania are semnate contracte cu companii precum Gefco, Arcese, Pirelli, Michelin, dar şi Arcese, LKM Walter şi Rhenus. Dolo Trans Olimp transportă autovehicule inclusiv pentru Mercedes-Benz de la Kecskemet, pe lângă maşini Dacia de la Mioveni, dar şi automobile Peugeot şi Citroën pentru Trust Motors, importatorul celor două branduri pe piaţa locală. Dolo Trans Olimpic, cu sediul în Piteşti, a debutat în piaţa românească de transport de mărfuri pe distanţe lungi spre finalul anului 2011, cu o flotă de cinci camioane de mărfuri generale şi alte trei transportoare auto. Cristian Dolofan, 31 de ani, este absolvent de Politehnică, secţia Transporturi rutiere.
F. Silvestru
Record de Paște: Consumul de energie a scăzut azi sub 3000 MW
Azi, de Paște, consumul de energie a scăzut sub 3000 MW, cel mai mic de când Transelectrica oferă...
05.05.2024 16:17
0 Comentarii