Web Analytics
scris miercuri, 08.02.2012

„Stăpânul” a mobilizat popota armatei pentru Serbările Zăpezii din Valea Iaşului

Stăpânul Mircea Andrei, cel pe care cu mândrie îl putem numi și președintele PDL-Argeș, s-a pus sâmbăta trecută în fruntea portocaliilor din Curtea de Argeș, pentru a se da cu folia pe derdeluș ca procente, în ceea ce cu toții au numit Serbările Zăpezii de la Valea Iașului. Participarea pe pârtie a fost foarte echilibrată, în sensul că o treime au fost ziariști, o treime tineret și o treime politicieni și… armată. Nu, nu vă speriați, că n-a ieșit armata la săniuș, ori, Doamne ferește, să disperseze mulțimile de fani PDL, de teamă să nu se sufoce din cauza înghesuielii. De fapt, Stăpânul, ori poate liderii PDL-Curtea de Argeș, au venit cu ideea să apeleze la înzestrările armatei în materie de logistică la organizarea Serbărilor Zăpezii, dar mai ales în materie de potol. Pentru că participanților li s-a pus la dispoziție, de la cantina unei unități militare locale, vin sau țuică fiartă, dar și câte o casoletă cu varză și curcan. După cum relatează însă presa locală, clienții nu s-au prea înghesuit la „popota” pedelistă, ba dimpotrivă, au preferat să mănânce, contra cost, de la grătarul unui localnic. Ceea ce l-a iritat pe Mircea Andrei la maximum. Care cică ar fi tras o concluzie de-a dreptul filosofică după toată treaba, ceva de genul „Ce dracu, mă, nici când le dau haleală nu vin?” (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită