Premiile de excelență ale cotidianului Argeșul, organizate la fiecare început de an, confirmă credibilitatea acestui ziar prin soliditatea și seriozitatea criteriilor cu care sunt aleși laureații, persoane cu identitate socială și profesională bine conturată în județul nostru. Anul acesta, printre laureații galei organizată de colegii noștri și prezidată de directorul Mihai Golescu în solemna aulă a Universității Constantin Brâncoveanu, s-au numărat directorul general de la Dacia, Jerome Olive, vicepreședintele Consiliului Județean, Florin Tecău, dar și redactorul șef al Jurnalului de Argeș, Gabriel Grigore, care a primit premiul pentru cel mai bun publicist. Pentru reușita evenimentului, dar și pentru seriozitatea pe care a imprimat-o ziarului Argeșul, un cotidian de cursă lungă, Jurnalul îl declară pe directorul Mihai Golescu – Omul Săptămânii.




0 Comentarii