Centrul Medical ”Parga Sat” şi Centrul Medical „Nanu Muscel” se bat în aceste zile pentru a obţine spaţiul din Spitalul Municipal Câmpulung ca să poată redeschide tomograful computerizat. Războiul a aprins spiritele în lumea medicală musceleană și asta pentru că, după cum veți vedea în continuare, și interesele financiare sunt pe măsură. În 2009, când s-a pus pentru prima dată problema licitării spaţiului din spitalul Câmpulung, pentru amplasarea unui tomograf computerizat, medicul câmpulungean Emilian Mănescu, prin Clubul Sănătăţii Bucureşti, s-a „duelat” la licitaţie cu Centrul Medical Elim. Acesta şi-a adjudecat spaţiul, dar a fost nevoit să-l părăsească, după nici un an de zile, invocând costurile prea mari. Concret, suma dată ca şi chirie pe spaţiul din spital, de 49,5 euro pe metru pătrat, a fost considerată exagerată și a făcut ca tomograful să nu mai poată fi folosit. Acum, afacerea a reapărut în scenă pentru că două centre medicale câmpulungene doresc redeschiderea tomografului. Ca o paranteză, preţul chiriei sărise la un moment dat în pod și ajunsese în 2009 aproape de 100 de euro pe metru pătrat, deși la licitație el pornise de la 49,5 euro.
La începutul săptămânii trecute ar fi trebuit să aibă loc licitaţia pentru adjudecarea spaţiului, de astă dată cu o chirie pornită de la un preţ modic, de circa 5 euro pe metru pătrat. Lipsa unor acte de la dosarele participanților a făcut ca licitația să fie amânată. Oricum licitaţia începuse cu stângul chiar din momentul achiziţionării caietului de sarcini, care a fost contestat de firma doctorului Mănescu pentru unele cerinţe considerate a fi exagerate. Prin urmare, după ce au depus fiecare câte o garanție de ”doar” o jumătate de miliard de lei vechi, atât ing. Gabi Iliescu, proprietarul Centrului „Parga Sat”, cât şi dr. Emilian Mănescu trebuie să aștepte reluarea licitației, cu riscul ca la următoarea strigare să apară și un al treilea competitor. Surse din mediul medical ne-au precizat că lupta pentru a obţine spaţiul şi de a redeschide tomograful se dă în primul rând datorită sumelor puse în joc de CAS Argeș, ca decont la examinările computerizate. (ELECTRO-CUTARE)
Distribuie!
Ce sfat i-a dat Cristi Chivu lui David Popovici
David Popovici a fost prezent pe Giuseppe Meazza la Inter - Como, scor 2-0, iar după meci a stat mai […] Citește!
Șofer român, reținut în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morți și 51 de răniți
Un șofer român a fost reținut de autoritățile bulgare în cadrul anchetei privind accidentul în lanț produs pe autostrada Trakia, […] Citește!
Conferința de presă a lui Nicușor Dan. Plusuri și minusuri
Dan Andronic. 11 noiembrie 2026 Din cuprinsul articolului Nicușor Dan și stofa de președinte Replica pentru PNL-USR Deficitul și încrederea […] Citește!
Alexandra, asistentă medicală de 32 de ani, luptă cu cancerul și are nevoie de ajutor pentru a-și continua tratamentul
Alexandra Florentina Radu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, care lucrează la Stația de Ambulanță Bolintin-Deal, trece […] Citește!
Pitești. Accident rutier pe str. C.A. Rosetti
În noaptea de miercuri, 11 noiembrie 2026, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu două echipaje în cazul unui […] Citește!
Incendiu într-o gospodărie din Mihăești
În noaptea de marți, 10 noiembrie, spre miercuri, 11, trei echipaje de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor […] Citește!
Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa
Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!
Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!
Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite
Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!
CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole
Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!
Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor
TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!
Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia
Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!


























0 Comentarii