Web Analytics

articol scris joi, 15 decembrie 2011

Penescu şi-a devastat vila înainte să o părăsească

Patronul de la PIC şi finanţator al echipei F.C. Argeş, Cornel Penescu, şi-a pierdut la începutul acestui an vila de la marginea cartierului Trivale după ce o bancă a scos locuinţa la licitaţie în contul unor datorii nerecuperate de la afaceristul piteştean. În urma acestei licitaţii imobilul a fost cumpărat de Lelia Eftime, prima soţie a patronului de la Alpha TV, Ion Eftime. Chiar dacă a tras cât a putut de timp şi a încercat prin toate mijloacele să nu-şi piardă casa, Penescu s-a văzut până la urmă obligat să o cedeze noului proprietar. Înainte să plece însă, fostul magnat a făcut ce făceau strămoşii noştri când năvăleau invadatorii peste ei: ardeau holdele, otrăveau fântânile, dărâmau podurile. Mai exact Penescu a produs cât mai multe stricăciuni în interiorul vilei din Trivale vrând astfel să se răzbune pentru faptul că a trebuit să-şi părăsească locuinţa care îi era foarte dragă. Lelia Eftime şi fiul ei, Ionuţ, au avut un şoc atunci când au mers să preia casa şi au văzut că faianţa, gresia, marmura, instalaţiile, zugrăveala, toate extrem de scumpe, erau practic distruse şi trebuiau schimbate în totalitate. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Incendiu în Vrancea. Femeie de 83 de ani, cu arsuri pe mână și picior

În dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 83 de ani a fost transportată la […] Citește!

Invitație – Gala AOA Argeș 2026

Anul acesta, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș aniversează 23 de ani de activitate, dedicați susținerii antreprenoriatului, dezvoltării mediului de afaceri […] Citește!

Ce sfat i-a dat Cristi Chivu lui David Popovici

David Popovici a fost prezent pe Giuseppe Meazza la Inter - Como, scor 2-0, iar după meci a stat mai […] Citește!

Șofer român, reținut în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morți și 51 de răniți

Un șofer român a fost reținut de autoritățile bulgare în cadrul anchetei privind accidentul în lanț produs pe autostrada Trakia, […] Citește!

Conferința de presă a lui Nicușor Dan. Plusuri și minusuri

Dan Andronic. 11 noiembrie 2026 Din cuprinsul articolului Nicușor Dan și stofa de președinte Replica pentru PNL-USR Deficitul și încrederea […] Citește!

Alexandra, asistentă medicală de 32 de ani, luptă cu cancerul și are nevoie de ajutor pentru a-și continua tratamentul

Alexandra Florentina Radu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, care lucrează la Stația de Ambulanță Bolintin-Deal, trece […] Citește!

Pitești. Accident rutier pe str. C.A. Rosetti

În noaptea de miercuri, 11 noiembrie 2026, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu două echipaje în cazul unui […] Citește!

Incendiu într-o gospodărie din Mihăești

În noaptea de marți, 10 noiembrie, spre miercuri, 11, trei echipaje de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor […] Citește!

Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa

Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Conferința de presă a lui Nicușor Dan. Plusuri și minusuri

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete