# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (XVIII). Minunile se țin lanț la Arhiepiscopia strașnic condusă de ÎPS Calinic, secondat îndeaproape de zglobiul său adjunct, Caliopie, plus, mai nou, consilierul administrativ bisericesc Dan Obrocea, supranumit și Cardinalul Richelieu, pentru iscusința cu care urzește intrigi prin care caută să-i manevreze finuț chiar pe ceilalți doi capi ai eparhiei. Aceasta este tripleta magică din fruntea bisericii argeșene, iar fiecare verigă are rolul său în stăpânirea tuturor treburilor duhovnicești, dar mai ales a afacerilor productive care rezultă din acestea. Unii spun că, în mare taină, Obrocea și Caliopie lucrează mână în mână, pentru a acumula împreună întreaga putere în Arhiepiscopie, meșteșugind metode prin care Calinic să le facă jocurile fără să bage de seamă. Cei doi par că lucrează în tandem și rad tot ce prind pe raza eparhiei, în materie de biruri și beneficii. Alții spun că, dimpotrivă, Obrocea doar pare aproape de Caliopie, dar în realitate nu iese cu gâtul de sub talpa arhiepiscopului, ba mai mult, are chiar sarcina de a-i monitoriza „Prințișorului” toate mișcările, fapt urmat de raportarea fidelă a celor constatate. Sigur, la ce atmosferă cuvioasă domnește la Curtea de Argeș, totul este posibil. Dar parcă mai mult am crede a treia variantă, că Obrocea și Caliopie stau strâns uniți în jurul arhiepiscopului, încercând câteșitrei, fiecare după puterile sale, să desăvârșească menirea sfântă a îmbogățirii, cuplată cu sărăcirea tot mai viguroasă a lucrărilor duhovnicești.
Așa se face că atmosfera din cadrul instituției a devenit cât se poate de ghidușă. Caliopie și Obrocea joacă volei cu fondurile adunate din toate părțile, fiecare după fișa postului. Primul cu afacerile colaterale ale Arhiepiscopiei, plus tainurile adunate de la parohii, iar al doilea cu îndreptarea spre calea cea dreaptă a contribuțiilor rezultate din mișcarea de personal bisericesc (numiri, transferuri și alte chestii socoteli) sau administrativ. Apropierea marilor sărbători religioase stimulează mult apetitul financiar al căpeteniilor eparhiei. Iar Crăciunul este, cu siguranță, un moment foarte prielnic pentru potopirea vistieriei. Lăcomia a ajuns până acolo încât, cu acest prilej, până și vinul liturgic și calendarele bisericești pentru anul viitor se vând la prețuri duble sau chiar triple față de costurile de producție. Făcând o paranteză legată de vin, trebuie spus că dacă Iisus a făcut minunea să transforme apa în vin, Arhiepiscopia se pricepe tot mai bine la minunea de a transforma vinul în apă, atât este de îndoit. Încheind paranteza, toate parohiile sunt obligate să accepte „chilipirul” oferit de Arhiepiscopie, în sensul ca lor să le rămână cam praful de pe tobă, în vreme ce grosul banilor va lua calea tezaurului arhiepiscopal, deja înțesat. Cei care suferă, în vremuri de criză și mare sărăcie, sunt în final credincioșii, care vor trebui să achite niște prețuri mult umflate, ca să potolească foamea de bani a cârmuitorilor bisericii. De partea cealaltă, la protoierii și parohii, fețele bisericești aproape că sunt în pragul revoltei din cauza cupidității extreme a șefilor și a manierei dure în care le sunt impuse regulile. Dar, câinii latră, ursul merge. Bani să iasă cât mai mulți și cât mai repede, că în privința celor sfinte, nu e nicio grabă…
Arhiepiscopul Gugu, file din poveste
Nu doar banii susură zglobiu în urechile cuvioșilor, ci și clinchetul voioșiei. Iar cel mai șugubăț se dovedește însuși ÎPS Calinic. A fost foarte invidios acum câțiva ani, când a aflat că în urma unor ieșiri zvăpăiate ale lui Caliopie prin Orașul Basarabilor, acesta s-a ales cu gingașa poreclă de Gugu. Deh, ochi alunecoși, inimă zburdalnică… Ca atare, cu un soi de gelozie neîntinsă însă mai mult de limitele duhovnicești, arhiepiscopul n-a vrut să fie mai prejos și și-a însușit la rândul său bizara poreclă de Gugu. Astfel că acum biserica argeșeană are privilegiul, unic credem în țară, de a fi condusă de doi Gugu. Un Gugu mai mare, adică ÎPS Calinic, și un Gugu mai mic, Caliopie. În cinstea celor doi Gugu, a fost ctitorită la Valea Danului chiar și o păstrăvărie, botezată, cum altfel, decât cu același nume de alint: Păstrăvăria Gugu. Sigur, totul nu poate părea decât o glumă extravagantă a celor doi capi ai eparhiei, un giumbușluc duhovnicesc menit să arate multă spiritualitate. Treaba a devenit însă și mai acută, în momentul în care am constatat, negru pe alb, că Gugu n-a devenit doar o poreclă și numele unei păstrăvării, ci chiar semnătură oficială a arhiepiscopului! Sigur, n-o să vedem decizii și acte bățoase semnate la modul Arhiepiscop Calinic Gugu Argeșeanul. Ar fi prea de tot. În schimb, pe hârtiile de uz intern repartizate subalternilor, Calinic semnează destul de frecvent Gugu, de-și fac cruce slujitorii! Ca să nu credeți că am luat-o și noi razna, prezentăm în facsimil un astfel de document, memorabil am putea spune, cu mențiunea că pentru a elimina posibilitatea identificării celui căruia i-a fost adresată hârtia, în vederea urgisirii acestuia, am eliminat textul de prisos, păstrând doar esențialul: semnătura Gugu. Ce să mai spui? Să râzi, să plângi… De unde vine Gugu, v-am mai spus o dată. Se zice că ar fi o onomatopee, adică un cuvânt care imită gurluitul guguștiucilor atunci când se dezmiardă. Ce e drept, între timp a mai apărut o variantă că Gugu ar veni de la Vârful Gugu, muntele sacru al dacilor, „locul în care spațiul și timpul își pierd dimensiunea”, ba mai mult, piscul pe care se spune că și-ar fi avut sălașul însuși legendarul Zamolxis. Misterios, n-avem ce spune, dar e greu totuși de crezut ca ÎPS Calinic să-și ia nume după simboluri păgâne. Mai ales dacă avem în vedere faptul că tot pe Muntele Gugu, se spune că dacii aveau un minunat loc de sacrificii în cinstea marelui zeu Zamolxis. Sacrificii și zeu care, oricât ai vrea, nu pot avea vreo legătură cu Dumnezeu. Singurul argument care poate să-l fi îndemnat pe Calinic să se autoproclame Gugu, în varianta dacică, nu cea cu guguștiucii, ar fi doar acela că, așa cum spune tot legenda, pe Muntele Gugu și-ar fi îngropat marele Decebal o uriașă comoară. Corect. Acum mai venim de-acasă! Dacă Gugu se poate asocia cu o comoară, nici că i se potrivește mai bine arhiepiscopului mare iubitor de tezaure. Spirituale, dar mai ales financiare! Mihai BĂDESCU
0 Comentarii