Mult trâmbiţata trecere a primarului Tudor Pendiuc din barca PSD în cea a UNPR, stagnată deocamdată în faza de bârfă politică, nu bucură aşa cum s-ar crede chiar pe toţi subalternii pe linie de partid ai lui Georgiu Gingăraş, chit că o astfel de mişcare ar ridica simţitor cota acestui partid în Argeş şi implicit şansele unora dintre ei de a prinde un os de ros. Informaţii ţinute până acum la secret dezvăluie că şeful uneperiştilor argeşeni i-ar fi promis lui Pendiuc nu numai funcţia de primvicepreşedinte, ci chiar pe cea de co-preşedinte, başca un număr semnificativ de vicepreşedinţi dintre oamenii primarului, care cu siguranţă că n-ar veni neînsoţit în UNPR. Mai mult, din aceleaşi surse am aflat că din actuala conducere a UNPR Argeş singurii care pot fi siguri că-şi pot păstra funcţiile sunt (co)preşedintele Georgiu Gingăraş, vicepreşedintele Ion Falcă, preşedintele UNPR Piteşti, Victor Niţă, Emil Nicolae, membru BPJ, şi secretarul general Viorel Livezeanu. Restul vor fi lăsaţi în afara conducerii organizaţiei şi mai la coada listelor cu candidaţi penru alegerile viitoare. De altfel, componenţa delegaţiei UNPR la recentele manifestări de 1 Decembrie vine parcă să întărească veştile dinspre acest partid. (Cheia Franceză)
De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung
Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea...



0 Comentarii