Web Analytics
scris miercuri, 25.04.2018

Prima soţie a lui Inquieto a fost o prostituată româncă din Caserta. Mafia i-a făcut Simonei o firmă bidon la Piteşti

4 nicola01# Exclusiv. Rechizitoriu Nicola Inquieto. Anul 2004 sau începuturile mafiei din Napoli la Piteşti (1)

Prima soţie a lui Inquieto a fost o prostituată româncă din Caserta. Mafia i-a făcut Simonei o firmă bidon la Piteşti

În urmă cu 10 zile, atunci când Direcția Antimafia din Napoli i-a pus cătușele la Pitești, s-a spulberat mitul italianului Nicola Inquieto, văzut, din  2004, anul stabilirii sale în Argeș, și până la acest moment, drept un important investitor și dezvoltator imobiliar prin părțile noastre. Încă de la primele ore ale dimineții de 12 aprilie, presa din Peninsulă scria fără echivoc că Nicola Inquieto făcea parte dintre oamenii de încredere ai șefului clanului Casalesi, Michelle Zagaria, cel care a condus acest clan subordonat Camorrei în Caserta, lângă Napoli. Asta până ce, luat în vizor de autoritățile italiene, Zagaria a reușit să fugă și s-a ascuns, vreme de 16 ani, într-un buncăr cu lift construit în casa fraților Inquieto din orășelul Aversa, provincia Caserta. Puțini își mai aduc aminte că Piteștiul a fost înfrățit cu orașul Caserta, capitala provinciei italiene cu același nume, încă din 1972. Iar ceremonia de înfrățire a fost reluată în 2000 de primarul Tudor Pendiuc, cel care a consfințit din nou parteneriatul între cele două orașe printr-un document oficial. De altfel, o delegație din Caserta, condusă de  viceprimarul din Caserta  și din care făceau parte mai  mulți oameni de afaceri italieni, a și venit la ediția Simfoniei Lalelelor din 2004, fix anul în care Inquieto și-a deschis prima firmă la Pitești. Însă despre cum a început să spele Nicola Inquieto banii mafiei din Napoli la Pitești aflăm din stenogramele anexate la rechizitoriul procurorilor italieni, un document valoros de 320 de pagini, în posesia căruia am intrat și din care vă promiteam că vom publica fragmente în serial.

Casa în care a fost descoperit bossul Zagaria, vândută formal Simonei Voicu

Prima soție a lui Nicola Inquieto, Voicu Ileana Simona, născută în 1982 și de care acesta a divorțat prin hotărârea Tribunalului Argeș din 23.01.2009, a jucat un rol fundamental în lansarea afacerilor de crimă organizată și spălare de bani pe filiera Italia-Pitești. Voicu Ileana Simona și sora ei, Natașa, au venit în Italia în 2000 și au fost constrânse să se prostitueze în localitatea Teverola, în Provincia Caserta. Aici, Nicola a întâlnit-o pe stradă, ca prostituată, reproșându-i acest lucru ceva mai târziu, la divorțul plin de violență și amenințări, după cum reiese și din stenogramele din dosar. Interesant lucru, frații Inquieto au trecut casa în care au construit buncărul pentru ascunderea lui Michele Zagaria pe numele piteștencei Simona Voicu. Astfel, în data de 17.05.2004, după trei ani de la capturarea lui Michele Zagaria în buncărul din San Cipriano de Aversa, Vincenzo Inquieto a cedat formal imobilul către  Ileana  Simona Voicu, contra unei sume declarate de 35.000 de euro.  Pe 27.02.2006, imobilul respectiv era încă o dată vândut, de data aceasta de către Voicu Ileana Simona, care îl ceda Mariei Reccia din San Cipriano, Aversa, căsătorită cu un alt afiliat al clanului Casalesi, Caterino Massimiliano. De altfel, acesta din urmă, într-o declarație dată către Parchetul Antimafia, oferă detalii despre cum a fost trimis Nicola în România. Cităm din declarația de colaborare a acestuia, din rechizitoriu: „Întorcându-mă la familia Inquieto, știu că lui Nicola Inquieto i-a fost finanțată de Michelle Zagaria deschiderea unui magazin de telefoane și aparatură electrocasnică, în 2000. Apoi, în 2004-2005, a fost găsit, în casa lui Nicola Inquieto, la San Cipriano de Aversa, Carmine Zagaria (fratele lui Michele). Era în construcție un buncăr și în acea locuință a stat și Michele Zagaria… După un timp, Michele Zagaria mi-a dat sarcina de a pune în scenă o acțiune de pedepsire împotriva lui Nicola Inquieto. Asta pentru a devia atenția forțelor de ordine, ca să-l facă să pară victima clanului… Operațiunea a fost efectuată trăgând câteva focuri de armă la adresa magazinului de telefoane, apoi Nicola, fiind pus de Michele Zagaria, a făcut un denunț împotriva autorilor necunoscuți. După acest moment nu l-am mai văzut pe Nicola Inquieto, știu doar că a fost trimis în România, țara de origine a soției lui, iar Giacomo Capoluogo mi-a spus, cam la un an după aceea, că a fost la Pitești și a văzut că Nicola a avut noroc… Am văzut-o de câteva ori pe Simona, soția lui Nicola, în magazinul de telefoane la Casapenna.”

„Simonic la Napoletana” – firma înființată de mafie la Pitești, devenită ulterior „Italy Construcții SRL”

Într-adevăr, una dintre primele firme gestionate de Nicola Inquieto, de aparatură electrocasnică și telefonie mobilă, cea din Casapenna,  a fost pe numele Ileana Simona Voicu și avea ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul de telefoane mobile și electrocasnice. A fost înscrisă la Camera de Comerț în 2002 și a fost radiată pe 10.02.2005. Capitalul investit de mafie a fost de 25.900 de euro, așa cum spunea Simona în declarația de înscriere la autoritățile italiene. În 2002  apar în acte venituri impozabile de 1.719 euro, un volum de afaceri de 25.1979 euro și achiziții de 41.260 euro. În 2003, veniturile impozabile au fost de 3.793 euro, iar investițiile de 7.733 euro, la o cifră de afaceri de 136.037 euro. În 2004, investiții au fost de 13.504 euro, cifra de afaceri de 102.742 de euro, iar în 2005 venituri impozabile au fost doar 1.252 euro. În 2005, după cum am precizat înainte, firma făcută pe numele prostituatei din Pitești a fost radiată de aceeași mafie.  Conform datelor din rechizitoriu, Nicola Inquieto depusese în Italia, în 1998, o declarație de impunere  cu venituri zero, de unde rezultă că era destul de sărac. La fel și în 1999. Abia în 2000 apare pe numele său o declarație de impunere de 5.236 euro. Aceste cifre le-au indicat anchetatorilor cum capitalul investit ulterior în el, dar și de către el în alte firme provenea din surse exterioare, această sursă fiind Michele Zagaria. Activitatea de la Casapenna a fost prima dezvoltată de Nicola în calitate de antreprenor. Apoi, potrivit declarațiilor din rechizitoriu ale martorilor, tot Michele Zagaria a fost cel care l-a însărcinat pe Nicola să reinvestească, în România, resursele mari acumulte ilicit de clan în Italia. Astfel că, pe 1 noiembrie 2004, se înființa la Pitești firma ”Simonic La Napoletana SRL”, firmă al cărei unic asociat și administrator a fost Ileana Simona Voicu. „Simonic La Napoletana” fabrica articole de îmbrăcăminte, mai exact lenjerie de corp. Două luni mai târziu, Simona l-a cooptat în firma deschisă de mafie în România și pe Nicola Inquieto, care a devenit acționar majoritar. Cei doi s-au cunoscut pe când ea stătea în Italia, la Caserta, și au fost căsătoriți până în 2009, când Inquieto a scos-o din firmă.

Declaraţiile martorilor din dosar:

De ce a preferat Michele Zagaria Piteştiul? Fiindcă banii trimişi lui Nicola se întorceau cu un profit de 150%

Restina Generoso-15.05.2017: „În România, Nicola a început activitatea de antreprenor investind în construcții. Despre relațiile dintre Nicola Inquieto și Michele Zagaria pot să spun că Michele trimitea diferite sume de bani pentru a finanța activitatea lui Nicola Inquieto. Pot să mă refer la un episod specific. Cu o anumită ocazie, i-am propus lui Michele Zagaria o investiție de un milion de euro cu societatea FINABO de la Roma, o societate de brokeraj… Însă Michele Zagaria mi-a spus că nu e dispus să riște un milion de euro, când poate să câștige 300.000 de euro, trimițându-i  lui Nicola Inquieto 200.000 de euro în România (adică un profit de 150%, n.red). El chiar făcuse acest lucru în urmă cu o lună, această discuție dintre noi având loc în 2005 sau 2006.”

Nicola a cumpărat terenuri în Piteşti împreună cu mai mulţi mafioţi

Barone Michele, declarație din 15.05.2017: „Referitor la Loreto Salvatore, îmi amintesc că chiar el mi-a spus că a achiziționat în România un teren împreună cu Nicola și cu alții, între care Carmine Cavaliere și poate unul dintre ai lui Piccolo din Casapenna. Îmi amintesc că, în acea perioadă, Nicola Inquieto, prin intermediul lui Loreto Salvatore, cumpăra țiglă în zona Sassuolo și o monta la apartamentele pe care le construia în România. Terenul a fost cumpărat desigur prin intermediul lui Nicola și îmi amintesc că a fost chiar o problemă între asociați în legătură cu această afacere, chiar cu Loreto. A fost o întâlnire în casă la unul dintre ai lui Piccolo și erau prezenți toți asociații acestei afaceri, mai puțin Nicola Inquieto, care era în România”

Procurorii au refăcut circuitul banilor prin firmele primei soţii a lui Inquieto

Până în acest punct din stufosul rechizitoriu, procurorii italieni pun cap la cap toate aceste declarații și conchid că rezultă o relație de încredere între Zagaria Michele și Nicola Inquieto, concretizată de faptul că „banii de proveniență ilicită erau îndreptați către România pentru a fi operați de inculpatul Nicola Inquieto”. Mișcările de capital au fost urmărite în condițiile constituirii unei comisii rogatorii internaționale, confirmându-se fluxul banilor din Italia în România, în mod particular prin transferurile făcute în prima firmă a Simonei Ileana Voicu, cea de telefonie, care a fost finanțată de Michele Zagaria și în anii de reîntoarcere a capitalului substanțial, în Italia, prin intermediul celei de-a doua firme – Simonic La Napoletana SRL. În confirmarea transferului banilor în afară (în România), sunt documentele bancare  care atestă un total de 42.000 de euro prin intermediul firmei Simonei, transferuri făcute prin intermediul Băncii Unicredit. În data de 7.02.2005, dinspre Giuseppe Inquieto, celălalt frate al lui Nicola, arestat în aceeași zi cu el, în Italia, la Aversa, apare efectuat un transfer bancar în extern către Voicu Ileana Simona e vorba despre 12.450 de euro.
Potrivit procurorilor antimafia, dacă de la prima firmă, cea de telefonie, au venit primii bani în România pentru Nicola și Simona, într-un an de zile cei doi au dezvoltat o intensă activitate în sectorul imobiliarelor la Pitești, iar Nicola Inquieto începe să gestioneze propriul holding în România. Chiar și astăzi, mai spun procurorii, Nicola Inquieto gestionează la Pitești o societate originară din 2004 – Italy Construcții SRL (redenumită astfel din SC Simonic La Napoletana SRL), iar în ultimul timp constituise SC Daniela Construcții SRL, dar și alte societăți despre care vom vorbi în edițiile viitoare.

Mafiotul Vincenzo Inquieto, spectator la Simfonia Lalelelor

5 vincenzo02Arestat în 2011, în același timp cu bossul clanului Casalesi, Michele Zagaria, căruia i-a favorizat fuga și pe care l-a ascuns într-un buncăr în casa familiei, Vincenzo Inquieto a făcut 4 ani de pușcărie în Italia, fiind eliberat în 2015. Începând cu  2017, își deschide la Pitești, unde trăiește liber și prosper, firma ”Technoimpianti SRL”, nominalizată și ea în rechizitoriul procurorilor din Napoli.  În timp ce Nicola se află în arestul poliției argeșene așteptând extrădarea, Vincenzo, fratele său mai mare, a fost văzut săptămâna trecută, vineri, la deschiderea Simfoniei Lalelelor, la nici 100 de metri de podiumul de unde treceau în revistă Parada Florilor premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Interne Carmen Dan. Vă prezentăm și două fotografii document ce atestă prezența temutului Vincenzo Inquieto, la Pitești. Într-una apare în vila din Găvana, în 2017, împreună cu fratele mai mic, Nicola, cel care i-a organizat o zi de naștere memorabilă, dovadă și tortul pe care mezinul a scris „Auguri Vincenzo”. În cea de-a doua poză, Vincenzo (în plan secund, mâncând prăjitură) apare la inaugurarea din ianuarie anul acesta a Vitality Spa din Pitești, complex deținut de fratele său și de cea de-a treia soție a acestuia, Ioana Inquieto Petrescu (cea care dă interviu la TV).

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită