Așa cum vă informam în numărul trecut al Jurnalului, autoritățile locale au modernizat și reabilitat clădirea Centrului de copii și juniori a FC Argeș din incinta arenei Nicolae Dobrin. Lucrările au fost finalizate în luna noiembrie 2017, însă de atunci și până în prezent această clădire nu a fost folosită de nimeni, nici de juniorii lui FC Argeș și nici de o altă școală de fotbal. Mai mult decât atât, în urma modernizării acestei clădiri a dispărut și denumirea de „Leonte Ianovschi”, ceea ce a produs oarecum o iritare în rândul celor care au crescut și s-au format la acest centru de copii de-a lungul anilor. Așa se face că fostele glorii alb-violete au luat atitudine și ne-au transmis toată susținerea lor pentru revenirea denumirii de „Leonte Ianovschi”.
Campionii din 1972 și 1979 au luat atitudine
Printre cei care susțin această inițiativă se află, așadar, foști mari fotbaliști ai FC Argeș și ne referim la Telu Stancu, Marin Radu II, Daniel Ionașcu, Doru Toma, Ilie Bărbulescu, Aurel Ancuța și Andrei Speriatu. Aceștia susțin ideea că denumirea la Centrul de copii și juniori, unde au fost crescuți toți, să rămână „Leonte Ianovschi”. De asemenea, foștii alb-violeți mai doresc ca cele trei bannere să fie din nou afișate la Stadionul Nicolae Dobrin. Este vorba de banner-ul cu Nicolae Dobrin și cele cu echipele campioane din 1972 și 1979. Totodată, acest grup de inițiativă susține și afișarea banner-ului cu Bebe Barbu de la tribuna oficială. „Aceste poze sunt mândria noastră și trebuie puse la loc de cinste. Nu avem nicio treabă cu actuala echipă. Nu credem că jignim pe nimeni dacă cerem aceste lucruri. Aceste amintiri trebuie să apară din nou la stadion”, ne-a declarat unul dintre membrii acestui grup de inițiativă.
Cine a fost Leonte Ianovschi
Leonte Ianovschi este antrenorul care l-a descoperit pe Nicolae Dobrin. Născut la Chişinău pe 13 martie 1926, Ianovschi a jucat fotbal la Craiova şi Piteşti, în anii ’40-’50, iar ulterior în capitala Argeşului şi-a şi început cariera de antrenor. Printre jucătorii descoperiţi de-a lungul timpului se numără: Nicolae Dobrin, C. Radu, Olteanu, Prepurgel, Ştefănescu, Niţă, Cârciumărescu, Mihai Zamfir, Toma II, Ralea, Turcu, Cârstea, Constantin Stancu, Radu III. Tradiţia antrenoratului în familia Ianovschi a continuat, fiul său Mihai Ianovschi fiind în prezent referent zonal în cadrul FRF și până anul trecut a fost coordonatorul Școlii de Fotbal Dani Coman. De asemenea, Mihai Ianovschi este descoperitorul lui Mutu, Neaga sau Coman. Nepotul maestrului, Mihăiţă Ianovschi, a fost antrenor de copii şi juniori la FC Argeş, la Şcoala Dani Coman, iar acum este antrenor secund la selecționata României Under 17. Trebuie menționat și faptul că Leonte Ianovschi este și Cetățean de onoare al municipiului Pitești.
0 Comentarii