Negocierile dintre patronatul Dacia şi sindicat nu au ajuns nici acum la un rezultat, după mai multe săptămâni de discuţie.
„Astăzi am avut adunarea generală a liderilor de grupe sindicale de la Dacia, care au hotărât cu vot de peste 95% declanşarea grevei la Dacia. Urmează să strângem semnături de la membrii de sindicat în conformitate cu legea. După aceea, Consiliul Sindicatului va stabili data declanşării grevei şi de încetare a muncii. În tot acest timp au loc negocieri. Când se va ajunge la o formulă acceptată de salariaţi, greva nu se va desfăşura”, a declarat pentru Jurnalul de Argeş Ion Iordache, vicelider SAD (Sindicatul Automobile Dacia).
Ultima ofertă făcută de patronatul Dacia a fost o creştere salarială de 175 lei. „E foarte puţin comparativ cu ce se întâmplă în economia românească şi cu creşterile fără precedent”, mai spune Ion Iordache.

Ion Iliescu rămâne la Terapie Intensivă. Nu poate respira fără oxigen
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu se menține critică. Reprezentanții spitalului...
0 Comentarii