Într-o lume în care tot mai mulți oameni simt nevoia să-și impună părerile, chiar și atunci când nu stăpânesc subiectele despre care vorbesc, o reflecție semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul vine să ne ofere o lecție de viață cu mult umor, ironie și înțelepciune.
Pornind de la întâmplări aparent banale, precum neplăcerea provocată de o muscă sau de un țânțar, ierarhul ajunge la o comparație savuroasă, dar deloc întâmplătoare: despre cât de greu este să te ferești de o insectă și cât de dificil poate fi să ai de-a face cu un om ignorant, care nu știe, dar nici nu acceptă că nu știe!
În cuvântul său, ÎPS Calinic aduce în atenție câteva reflecții memorabile despre ignoranță și prostie, apelând la personalități importante ale culturii românești.
Mitropolitul Veniamin Costache atrăgea atenția asupra efectelor neștiinței asupra omului, în timp ce I. Ionescu de la Brad considera că omul se poate elibera de ignoranță prin știință și de pornirile sale instinctuale prin virtute.
Nici Ioan Slavici nu este mai îngăduitor cu ignorantul, pe care îl descrie drept omul care nu știe ce înseamnă cu adevărat a ști, își închipuie că le știe pe toate și intervine în domenii în care nu se pricepe.
Dar poate cea mai savuroasă parte a reflecției este cea dedicată prostiei, o temă vizavi de care sunt invocați Ion Creangă, Titu Maiorescu, Anton Pann și Regina Elisabeta a României, cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva.
De la umorul lui Creangă până la observația subtilă a reginei-poete, toate aceste cugetări conturează un adevăr care rămâne actual: nu este rușinos să nu știi, ci este trist să refuzi să înveți și să te consideri superior tuturor..
"Cred că sunteţi de acord cu mine să vă plângeţi, când din întâmplare, râzând cu gura până la urechi, o muscă sau altă gânganie ne intră pe gât … uneori nimerind direct în stomac! Dar atunci când ne sâcâie şi ne tragem palme de zor doar am nimeri-o pe nemernică? Ce să mai spunem de ţânţari? Dar când întâlnim un biet prost de care nu mai scăpăm? Sunt sigur că aţi dat şi peste o droaie de ignoranţi cuprinşi de o mare îndrăzneală şi incalificabilă neruşinare.
Mitropolitul Veniamin Costache spunea despre ignoranţă: „Pe cât învăţătura înalţă şi proslăveşte pe om, cu atâta neînvăţătura îl înjoseşte şi-l nimiceşte mai mult decât necuvântătoarele vietăţi”, iar, I. Ionescu de la Brad afirma cu străşnicie că: „Omul se răscumpără de ignoranţă prin ştiinţă, fruct penibil al muncii intelectuale. Omul se răscumpără de pornirile animale, opresive, prin virtute”. Greu lucru, dar necesar ca aerul pe care-l respirăm.
Mi s-a părut că I. Slavici a avut de a face cu mulţi ignoranţi de a putut scrie: „Ignorantul e omul care nu ştie ce va să zică a şti şi astfel nu e în stare să-şi deie seama ce ştie şi ce nu ştie, îşi închipuieşte că le ştie pe toate şi se amestecă în lucruri la care nu se pricepe”.
M-am gândit că ignoranţa face casă bună cu o altă „podoabă” pe nume prostia. Această jale umană dacă ar durea rău de tot, cum am auzit spunându-se, n-am mai putea trăi de strigăte şi urlete. Se spune că: „Prostia n-are ţară şi fiecare o aduce cu dânsul de unde vine."
Ion Creangă se arată foarte sceptic în privinţa vindecării de prostie: „Prostia din născare leac în lume nu mai are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoală, ba nici în spitale”, iar T. Maiorescu ne spune că: „Nenorocirea, blestemul întregii omeniri, este numai prostia”, pe care Anton Pann o cântă: „Prost din prost care se naşte, / E ca vita, doar nu paşte, / Prost trăieşte, fără nume, / Prost se duce şi din lume!”.
Iar Regina Elisabeta, poeta Carmen Sylva, zicea spre luare aminte: „Prostia se pune în rangul întâi spre a fi văzută, inteligenţa se ascunde spre a vedea!”
Calinic Argeșeanul
Dincolo de formulările sale pline de haz și de ironie, mesajul ÎPS Calinic este unul cât se poate de serios. Și anume acela că educația nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și formarea caracterului. Cultura fără modestie poate deveni vanitate, iar lipsa cunoașterii însoțită de aroganță poate transforma orice dialog într-o confruntare inutilă.
Omul înțelept știe să asculte, să cerceteze, să învețe și, mai ales, să recunoască atunci când nu cunoaște un lucru.
Poate că cea mai importantă lecție pe care o putem desprinde din această reflecție este că inteligența adevărată nu are nevoie să facă zgomot pentru a fi remarcată.
Iar modestia, bunul-simț și dorința permanentă de a învăța rămân adevărate semne ale unui om educat.
O lecție cu umor, dar și cu un avertisment serios: să nu confundăm niciodată îndrăzneala cu inteligența și nici siguranța de sine cu adevărata cunoaștere. O lecție binevenită, dealtfel, în vremurile noastre.
0 Comentarii