Web Analytics

articol scris joi, 12 noiembrie 2026

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, într-un dosar privind accesarea ilegală a sistemelor informatice ale autorității fiscale din Regatul Unit. Persoanele vizate sunt suspectate că au obținut rambursări frauduloase de TVA, provocând un prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire sterline.

Potrivit Parchetului General, perchezițiile au avut loc în județele Argeș, Dolj, Ilfov, Dâmbovița, Bihor și Vaslui. Ancheta vizează infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată și spălare de bani.

Investigația se desfășoară în cadrul unei echipe comune de anchetă, constituită între autoritățile judiciare din România și Regatul Unit, cu sprijinul EUROJUST. La operațiune participă și 20 de ofițeri de investigații britanici.

Cum ar fi fost comise fraudele

Anchetatorii susțin că, în perioada 12 ianuarie 2024 – 18 februarie 2026, mai mulți cetățeni români ar fi accesat de la distanță, fără drept, platforma online a autorității fiscale britanice HMRC, protejată prin parolă și autentificare multifactor. Potrivit procurorilor, suspecții ar fi depus cereri frauduloase de rambursare a TVA în numele unor societăți comerciale din Marea Britanie, modificând datele conturilor bancare în care urmau să fie virate sumele solicitate.

În această etapă a activității investigate, ar fi fost depuse 89 de cereri de rambursare a TVA. Dintre acestea, 30 au fost aprobate și plătite, generând un prejudiciu de 1.662.292,99 lire sterline. Alte 59 de solicitări, în valoare totală de 1.417.215,67 lire sterline, nu au fost achitate.

De asemenea, ar fi fost depuse trei cereri de rambursare a impozitului pe venit, în valoare totală de 16.452,26 lire sterline, folosind un cont bancar care ar fi aparținut uneia dintre persoanele implicate. Aceste solicitări nu au fost plătite.

Alte cereri frauduloase, depuse în 2025 și 2026

Procurorii au identificat și o activitate similară, desfășurată în perioada 21 octombrie 2025 – 1 februarie 2026. În acest interval, ar fi fost formulate, fără știrea sau acordul societăților vizate, 84 de cereri frauduloase de rambursare a TVA, prin introducerea unor date bancare care nu corespundeau titularilor reali ai drepturilor de rambursare.

Dintre acestea, 16 cereri au fost achitate, producând un prejudiciu de 43.745,32 lire sterline. Celelalte 68 de solicitări, în valoare totală de 297.617,94 lire sterline, nu au fost plătite.

Anchetatorii susțin că persoanele implicate ar fi pus la dispoziție mai multe conturi bancare, utilizate ulterior pentru direcționarea sumelor solicitate de la autoritatea fiscală britanică. În două cazuri, rambursările achitate ar fi produs un prejudiciu distinct de 290.020 de lire sterline, prin transferuri de 146.110 lire sterline și, respectiv, 143.910 lire sterline.

Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire sterline

Conform Parchetului General, prejudiciul efectiv produs prin rambursările frauduloase achitate se ridică la 1.706.038,31 lire sterline. Alte cereri, în valoare totală de 1.731.285,87 lire sterline, nu au fost plătite, faptele corespunzătoare rămânând în faza tentativei.

Perchezițiile au ca obiect identificarea și ridicarea probelor necesare pentru documentarea faptelor, stabilirea implicării persoanelor cercetate și identificarea bunurilor care ar putea fi folosite pentru recuperarea prejudiciului.

Totodată, anchetatorii verifică existența unor bunuri și valori patrimoniale asupra cărora ar putea fi instituite măsuri asigurătorii. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!

Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești

Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete