O fotografie care ilustrează starea jalnică a unui drum comunal din Rucăr circulă intens pe Facebook. În fotografie apare un locanic, cunoscut în zonă ca Menix, „pescuind” într-o băltoacă din strada Peste Vale. Bărbatul are atârnat de gât un carton pe care a scris câteva versuri dedicate primarului Dulamă şi vicelui Pîrnuţă. „Pîrnuţă şi cu Dulamă/ Apa rău ne dă afară/ Dulamă şi cu Pîrnuţă/ Apa ne-a ajuns la puţă/ Vă rugăm frumos pe voi/Veniţi să înnotaţi cu noi/ PREZENŢA OBLIGAT, INTRI şi ieşi DEZBRĂCAT“
Fotografia a fost făcută de un prieten al bărbatului şi a ajuns pe Facebook.
Ce spune primarul Ionel Dulamă
„Este o lucrare de canalizare care se desfășoară în toată localitatea. Lucrarea este câștigată de Iridex. A început anul trecut, dar astă-iarnă, lucrările au fost întrerupte, pentru că nu s-a mai putut lucra. În perioada asta, de când s-a dezghețat, sigur că au fost niște inconveniente. Eu nu am putut interveni cu utilajele noastre pentru că nu mai am competență s-o mai fac. Acum, cei de la Iridex, au reluat lucrările. Chiar azi au adus utilajele. Noi avem bani penteru asfaltare, suntem în licitație pentru asfaltare, doar că suntem într-un puct mort, pentru că până nu se termină lucrarea de canalizare nu putem asfalta, altfel ar însemna ca mai apoi să spargem asfaltul după ce-l punem, ceea ce e anormal”, a declartra , pentru Jurnal de Argeș, primarul comunei Rucăr , Ionel Dulamă
Toată comuna arată la fel. O recunoaște chiar edilul.
„Sunt 30 de străzi în această situație.Pe toate urmează să se facă lucrări de asfaltare după ce introducem canalizarea. Pe 13, cu fonduri europene, 6,12 kilometri, iar 17 străzi, însumând 7 kilometri, din fonduri proprii, dar mai întâi trebuia să le pregătim din punct de vedere al canalizării, pentru că nu poţi să pui mai întâi asfalt şi apoi să faci canalizare”, a mai declarat primarul Ionel Dulamă.
0 Comentarii