Elevul în vârstă de 15 ani, de la Colegiul „Armand Călinescu” din Pitești, reținut 24 de ore pentru că l-a rănit cu o macetă pe unul dintre colegi și l-a agresat pe un altul, a fost prezentat vineri, 23 octombrie, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus cercetarea lui sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
De asemenea, anterior, în urma activităților desfășurate de polițiști, în cauză au fost emise două ordine de protecție provizorii, conform Legii nr. 26/2024, față de cei doi colegi vătămați, de asemenea minori.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.




























0 Comentarii