Trei muncitori au fost găsiți morți într-un rezervor de apă de pe proprietatea unei reședințe private, în apropierea orașului Loulé, din sudul Portugaliei. Potrivit presei locale, victimele ar fi cetățeni români, însă autoritățile nu au confirmat deocamdată naționalitatea acestora.
Cei trei bărbați efectuau lucrări de etanșeizare în interiorul rezervorului când s-a produs tragedia. Potrivit unui reprezentant al jandarmeriei, aceștia au fost găsiți fără suflare, iar echipele de intervenție au încercat în repetate rânduri să îi resusciteze, fără succes.
Conform informațiilor publicate de presa portugheză, victimele ar avea 21, 24 și, respectiv, 40 de ani. Identitatea și naționalitatea lor nu au fost confirmate oficial până în acest moment.
Alți trei muncitori au primit îngrijiri medicale
În urma incidentului, alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 50 și 52 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Aceștia au refuzat ulterior să fie transportați la spital. Toți cei șase muncitori lucrau pentru o companie privată, potrivit publicației portugheze JN Pais.
Circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia nu sunt cunoscute deocamdată. Postul public RTP a relatat că una dintre ipoteze este aceea că muncitorii ar fi murit în urma unei intoxicații produse în interiorul rezervorului. Cauza deceselor nu a fost însă confirmată oficial. Inspectoratul pentru condiții de muncă urma să trimită o echipă la fața locului pentru a investiga incidentul și a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.




























0 Comentarii