# Parlamentul a modificat Legea Recunoştinţei. Pentru cei care nu știu, trebuie spus că actualul prefect de Argeș este inclus oficial pe lista revoluționarilor. Când şi cum s-a întâmplat asta? S-a creat o comisie de stat, s-au luat mărturii ale persoanelor care au participat efectiv la Revoluţie, s-au vizionat imagini, s-au luat documente, după care Gogu Davidescu a fost declarat revoluţionar. Pentru acest lucru, începând din 2008, potrivit Legii Recunoștinței, prefectul de Argeș primește lunar o indemnizaţie de peste 2.000 de lei, plus alte facilităţi, printre care şi 12 călătorii CFR gratis. Acest lucru reiese și din declarația de avere în care, la capitolul venituri, este trecută suma de 25.000 de lei încasată la nivelul anului trecut. La 3 ani de la acel moment, Davidescu şi ceilalţi revoluţionari au primit o veste proastă. Săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, s-a votat un amendament prin care indemnizaţiile revoluţionarilor vor fi sistate în 2012 ca o măsură financiară în domeniul bugetar. 146 voturi pentru, 104 contra şi 4 abţineri au fost opţiunile deputaţilor, amendamentul fiind imediat contestat la Curtea Constituţională de Asociaţia Revoluţionarilor.
(ELECTRO-CUTARE)
articol scris joi, 17 noiembrie 2011
Prefectul pierde renta de revoluţionar, de 2.000 de lei pe lună
Distribuie!
A început montarea luminițelor de sărbători în Curtea de Argeș
Miercuri, 11 noiembrie 2026, Societatea de Salubritate Publică Urbană, care se ocupă și de iluminatul public, a început montarea instalațiilor […] Citește!
Mioveni. Testare gratuită a glicemiei în trei locații
Vineri, 13 noiembrie 2026, între orele 08:30 și 13:30, adulții își vor putea verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială la […] Citește!
S-a început marcarea trecerilor de pietoni de tip covor antiderapant în Câmpulung
Miercuri, 11 noiembrie 2026, Primăria orașului Câmpulung Muscel a postat pe facebook câteva poze cu noile treceri de pietoni de […] Citește!
Cupele Invictus au fost confecționate la ARGCOMS SOCOM Curtea de Argeș
Performanța sportivă, spiritul de camaraderie și respectul pentru sacrificiul militarilor români au fost celebrate sâmbătă, 7 noiembrie, la Curtea de […] Citește!
Pitești celebrează sportul minții. Când are loc Gala Șahului ALFIL
Clubul de Șah ALFIL Pitești organizează, în colaborare cu Filarmonica Pitești și Centrul Cultural Pitești, Gala Șahului ALFIL Pitești, care […] Citește!
Dr. Alexandru Goleșteanu candidează la șefia Neurochirugiei de la SJU Pitești
Medicul neurochirurg Alexandru Goleșteanu, de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a făcut un anunț important în ceea ce privește […] Citește!
Primarul Ion Dumitru, despre reorganizarea administrativ-teritorială: „Nu putem șterge istoria și identitatea unor comunități”
Subiectul reorganizării administrativ-teritoriale, discutat în contextul reducerii cheltuielilor statului, a stârnit îngrijorarea primarilor.Ion Dumitru, primarul comunei Albota și președintele Filialei […] Citește!
Incendiu violent la o cabană din Hunedoara
În dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026, un incendiu violent a izbucnit la o cabană din staţiunea montană Straja, […] Citește!
Incendiu în Vrancea. Femeie de 83 de ani, cu arsuri pe mână și picior
În dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 83 de ani a fost transportată la […] Citește!
Invitație – Gala AOA Argeș 2026
Anul acesta, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș aniversează 23 de ani de activitate, dedicați susținerii antreprenoriatului, dezvoltării mediului de afaceri […] Citește!
Ce sfat i-a dat Cristi Chivu lui David Popovici
David Popovici a fost prezent pe Giuseppe Meazza la Inter - Como, scor 2-0, iar după meci a stat mai […] Citește!
Șofer român, reținut în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morți și 51 de răniți
Un șofer român a fost reținut de autoritățile bulgare în cadrul anchetei privind accidentul în lanț produs pe autostrada Trakia, […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii