Web Analytics

articol scris marți, 22 septembrie 2026

Șefa serviciilor secrete din Albania, plasată în arest la domiciliu într-o anchetă de corupție

Șefa Serviciului de Informații al Statului Albanez (SHISH), Vlora Hyseni, a fost plasată în arest la domiciliu în cadrul unei anchete de corupție în care este implicat și un fost înalt oficial al Poliției de Stat, potrivit procurorilor anticorupție din Albania.

Parchetul Special pentru Corupție și Criminalitate Organizată (SPAK) a dispus suspendarea din funcție și plasarea în arest la domiciliu a Vlorei Hyseni. Aceasta este suspectată că ar fi divulgat informații confidențiale.

Potrivit presei locale, Hyseni nu se află în prezent în Albania. Ea conduce SHISH din 2023, iar numirea sa a fost contestată în țară, inclusiv din cauza faptului că este originară din Kosovo și a ocupat anterior funcția de adjunct al serviciului de informații kosovar.

În același dosar a fost arestat și șeful unui sector din cadrul Institutului de Științe Criminalistice. Fostul șef al Poliției de Stat, Ilir Proda, demis la începutul acestui an, a fost audiat marți de procurorii SPAK în legătură cu aceeași anchetă. Dosarul îi vizează și pe oamenii de afaceri Ermal Beqiraj, arestat în Franța la sfârșitul lunii august, și Ergys Agasi, reținut pe 26 august.

Ancheta reprezintă unul dintre cele mai recente dosare de corupție care afectează administrația premierului Edi Rama.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România intră în negocieri importante la Bruxelles: Alexandru Nazare propune finanțarea apărării, taxarea tutunului și miza banilor din PNRR

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă luni, la Bruxelles, la o nouă serie de reuniuni ECOFIN și Eurogrup, unde pe agenda […] Citește!

https://jurnaluldearges.ro/wp-content/uploads/2022/08/18/traian-petrov-basescu.jpg

Traian Băsescu cere înlocuirea Ursulei von der Leyen chiar înainte ca președintele Comisiei Europene să ajungă la București: ‘E depășită’

Traian Băsescu o critică pe Ursula von der Leyen despre care spune că ar trebui să fie înlocuită pentru că […] Citește!

Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că serviciile medicale vor putea fi validate, până la sfârșitul lunii noiembrie, […] Citește!

Trump sugerează că Ucraina va avea „o formă puțin diferită” după încheierea războiului cu Rusia

Președintele american Donald Trump a sugerat că teritoriul Ucrainei s-ar putea modifica în urma unui eventual acord de pace cu […] Citește!

Doi șoferi olteni reținuți în Argeș după ce au luat la pumni un alt conducător auto, pe autostrada București – Pitești

Duminică, 08 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, de către un bărbat […] Citește!

Ursula von der Leyen anunță un nou sprijin european pentru România și Bulgaria, pe fondul escaladării tensiunilor la Marea Neagră

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va anunța un nou pachet de sprijin european pentru România și Bulgaria, în […] Citește!

Bacău. Șase persoane au achiziţionat autoturisme de lux cu euro falşi. Ce a urmat după

Luni, 9 noiembrie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a transmis într-un comunicat de presă că șase persoane au […] Citește!

Milostenia, mărturie a credinței exprimate prin fapte în Parohia Frătici-Vârsești

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în cadrul Parohiei Frătici-Vârșești, preotul paroh Constantin Ghețea, s-a implicat […] Citește!

binoclu_de_vanatoare_cum_alegi_mrirea_i_obiectivul_potrivit_pentru_teren

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Argeș.Trei incendii în ultimele zile din cauza coșurilor de fum necurățate

Potrivit ISU Argeș, în weekend-ul recent încheiat, pe 7 și 8 noiembrie 2026, pompierii argeșeni au fost solicitați de trei […] Citește!

Se întrerupe apa la Pitești. Zonele afectate

Începând de miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 02:00 și până joi, 12 noiembrie, ora 02:00, Societatea Apă Canal […] Citește!

Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești

Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete