Web Analytics

articol scris duminică, 20 septembrie 2026

Peste 1 miliard de lei, alocați pentru plata facturilor la energie. Furnizorii își recuperează banii de la stat

Ministerul Finanțelor a majorat cu 1,058 miliarde de lei limita de cheltuieli a Ministerului Muncii pentru efectuarea plăților programate în luna septembrie 2026. Cea mai mare parte a banilor, respectiv 1,03 miliarde de lei, va ajunge la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), pentru plata sumelor datorate furnizorilor în cadrul schemei de compensare a consumului de energie electrică și gaze naturale.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că plățile către furnizori nu au fost făcute până acum în ritmul necesar, iar întârzierile au început să creeze presiuni asupra companiilor. „Decontările către furnizorii de energie nu s-au realizat în ritmul necesar, iar acumularea acestor obligații a devenit una dintre problemele pe care statul trebuie să le corecteze”, a declarat ministrul. Potrivit acestuia, întârzierile la plată afectează lichiditatea companiilor și le pot limita capacitatea de finanțare și de realizare a investițiilor.

Furnizorii vor primi o parte mai mare din bani la depunerea cererilor

Suplimentarea bugetară vine în contextul modificării mecanismului de decontare. Procentul sumelor plătite furnizorilor la depunerea cererilor a fost majorat de la 40% la 60%.

De asemenea, furnizorii vor primi diferența de 20% pentru cererile în cazul cărora fusese achitat anterior doar 40% din suma solicitată. Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc să accelereze plata restanțelor și să reducă întârzierile acumulate.

Bani și pentru persoanele cu dizabilități

Din suplimentarea totală de 1,058 miliarde de lei, aproximativ 28,964 milioane de lei sunt alocați Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Fondurile sunt destinate plății drepturilor pentru transportul interurban acordate persoanelor cu handicap grav sau accentuat și urmăresc evitarea acumulării unor penalități.

Ministrul Finanțelor a transmis că statul trebuie să își gestioneze mai atent cheltuielile și să își achite obligațiile la timp, astfel încât să nu blocheze lichiditatea din economie.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident între două autotrenuri pe DEx12

Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DEx12, între două autotrenuri. Circulația a fost oprită temporar pe unul […] Citește!

Armand_Calinescu

21 Septembrie 1939: Este asasinat de către un comando legionar Armand Călinescu, prim ministrul Guvernului României

În ziua de 21 Septembrie 1939 a fost asasinat de către un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu, prim […] Citește!

Presa maghiară, cu ochii pe lucrările la A1: proiectul care va asigura peste 360 km de autostradă până la Nădlac

Finalizarea tronsonului Margina-Holdea al autostrăzii A1 este urmărită și de presa din Ungaria, care acordă atenție progresului unui proiect important […] Citește!

Accident cu o autospecială de poliție în Sibiu: cinci persoane rănite, printre care doi polițiști și un copil de 7 ani

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident produs duminică seara în municipiul Sibiu. Printre victime se […] Citește!

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Anchetatorii investighează o înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost oprit luni dimineață în trafic și dus de procurorii […] Citește!

Bătaie la vestiare: Denis Alibec, eliminat la pauza meciului Dinamo – Farul

Scandal la finalul primei reprize din Dinamo – Farul, încheiată cu scorul de 2-0. Jucătorii celor două echipe s-au încăierat […] Citește!

Tenis de masă: România, aur la Astana! Ionescu și Movileanu au cucerit titlul la dublu

Perechea română formată din Eduard Ionescu și Darius Movileanu, ambii în vârstă de 21 de ani, a cucerit medalia de […] Citește!

Prețul gazelor explodează în Europa și atinge maximul din 2022. România are depozitele pline în proporție de 76%

Depozitele de gaze naturale din România sunt umplute în proporție de peste 76%, în condițiile în care prețurile gazelor au […] Citește!

România, 3-0 cu Ucraina! Tricolorii s-au calificat în sferturile EuroVolley

România s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin, după ce a învins Ucraina cu 3-0, […] Citește!

Anamaria Prodan, reacție memorabilă după ce Reghecampf a revenit la FCSB

La scurt timp după ce Gigi Becali a anunțat că Laurențiu Reghecampf este noul antrenor FCSB, urmându-i lui Marius Baciu, […] Citește!

Galeria FCSB şi-a dorit ca Laurențiu Reghecampf să se întoarcă

Propus la FCSB în urmă cu câteva zile, Laurențiu Reghecampf a fost ales de Gigi Becali să-l înlocuiască, într-un final, […] Citește!

Incendiu la un cămin de bătrâni. 39 de persoane, evacuate de urgență. O victimă a ajuns la spital

Un incendiu a izbucnit duminică într-un centru social pentru persoane vârstnice din Sighișoara, județul Mureș. În momentul izbucnirii focului, în […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete