Web Analytics

articol scris sâmbătă, 19 septembrie 2026

Peste 500 de întreprinderi publice au ratat termenul pentru depunerea situațiilor financiare

Un număr de 533 de întreprinderi publice din România, reprezentând 28,5% din totalul celor inventariate, nu au transmis la timp situațiile financiare aferente anului precedent. Datele apar într-o notă de informare aprobată vineri de Guvern.

1.868 de întreprinderi publice, analizate de autorități

Rezultatele preliminare ale procesului de inventariere au fost prezentate Executivului de cabinetul viceprim-ministrului Oana Gheorghiu, în contextul aplicării Legii nr. 48/2025 privind politica de proprietate privată a statului.

Din totalul de 1.868 de întreprinderi publice identificate, 1.098 îndeplinesc criteriile tehnice necesare pentru a intra într-o analiză privind restructurarea și reducerea numărului de întreprinderi de stat.

În același timp, 533 de companii, adică 28,5% din total, nu și-au depus la termen situațiile financiare aferente anului precedent.

Autoritățile trebuie să justifice menținerea participațiilor statului

Legea prevede și o analiză a motivelor pentru care statul sau unitățile administrativ-teritoriale păstrează participații în cadrul întreprinderilor publice.

Autoritățile publice care au în subordine aceste companii vor trebui să stabilească, pentru fiecare întreprindere vizată, dacă aceasta trebuie menținută sau restructurată.

Termenul-limită stabilit prin lege pentru adoptarea măsurilor privind reducerea numărului de întreprinderi publice este 30 iunie 2027.

Analizele trebuie finalizate în 20 de zile lucrătoare

Pe baza listelor întocmite potrivit criteriilor din Legea nr. 48/2025, autoritățile tutelare trebuie să realizeze o analiză detaliată și să transmită rezultatele către cabinetul viceprim-ministrului și Secretariatul General al Guvernului.

Termenul stabilit este de 20 de zile lucrătoare.

Documentele trebuie să includă decizia fundamentată privind păstrarea sau restructurarea fiecărei companii, planul de măsuri propus și calendarul de aplicare. Implementarea măsurilor urmează să fie urmărită lunar.

Guvernul precizează că demersul are ca obiectiv creșterea eficienței întreprinderilor publice și diminuarea numărului acestora, în vederea unei furnizări mai eficiente a bunurilor și serviciilor publice.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete