Web Analytics

articol scris vineri, 18 septembrie 2026

Bursele elevilor în 2026-2027: bursa socială se plătește și în vacanțe. Ce sume sunt prevăzute

Elevii vor avea în continuare acces la mai multe forme de sprijin financiar și în anul școlar 2026-2027. Guvernul a stabilit cuantumul burselor și a precizat că bursa socială va fi acordată pe durata întregului an, inclusiv în perioadele de vacanță.

Ce cuantum au bursele

Pentru anul școlar 2026-2027, elevii din învățământul preuniversitar obligatoriu, înscriși la forma de învățământ cu frecvență, pot beneficia de următoarele burse:

  • bursa de merit – 450 de lei pe lună;
  • bursa socială – 300 de lei pe lună;
  • bursa tehnologică – 300 de lei pe lună;
  • bursa pentru elevele minore care devin mame – 700 de lei pe lună.

Bursa de merit se adresează elevilor de gimnaziu, liceu și învățământ profesional, inclusiv dual. Bursa socială poate fi acordată elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal, precum și celor din învățământul profesional, inclusiv dual.

Bursa tehnologică este destinată elevilor din învățământul profesional, inclusiv dual.

Bursa socială va fi acordată și în vacanțe

Una dintre modificările prevăzute de hotărârea aprobată de Guvern este precizarea că bursa socială se acordă pentru întregul an, inclusiv în perioadele de vacanță.

În schimb, bursele de merit și cele tehnologice se acordă în perioada cursurilor și în anumite intervale dedicate pregătirii și susținerii examenelor naționale.

Sprijin financiar pentru elevele care devin mame

Elevele minore care revin la școală după naștere pot beneficia de o bursă de 700 de lei pe lună. Sprijinul poate continua și după împlinirea vârstei de 18 ani, cu respectarea condițiilor stabilite de legislație.

Potrivit hotărârii, sistemul de burse are atât rolul de a recompensa performanța școlară, cât și de a susține elevii aflați în situații dezavantajate, pentru ca aceștia să își poată continua studiile.

În cazul bursei tehnologice, autoritățile urmăresc și încurajarea participării la învățământul profesional și dual, în vederea dobândirii competențelor necesare pentru integrarea pe piața muncii.

Cine mai poate beneficia de bursă

Prevederile se aplică și unor elevi din unități de învățământ preuniversitar particular și confesional. Bursele sociale pot fi acordate elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal care învață cu frecvență în unități unde nu sunt percepute taxe de școlarizare.

Elevii din învățământul profesional, inclusiv dual, pot beneficia de burse tehnologice, în condițiile prevăzute de metodologia-cadru.

Sprijinul financiar poate ajunge și la elevii unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în cadrul sau subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat, în condițiile legii.

Bursele de la stat se pot cumula cu alte forme de sprijin

Elevii pot primi și alte burse în baza unor contracte încheiate cu operatori economici sau cu persoane fizice ori juridice. Aceste forme de sprijin pot fi acordate, de asemenea, de autoritățile administrației publice locale sau județene.

Potrivit noilor prevederi, astfel de burse se pot cumula cu cele acordate de la bugetul de stat, în condițiile stabilite de lege.

Cadrul legal pentru acordarea burselor este reglementat prin articolul 108¹ din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, iar prevederile menționate se aplică începând cu 1 septembrie 2025, în baza articolului LV din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete